Sport

Primul arbitru român din istoria Cupei Mondiale masculine de sărituri cu schiurile este un brașovean

 

Willingen (Germania) este localitatea care va rămâne și în istoria săriturilor cu schiurile din România. La finalul săptămânii trecute, brașoveanul Octavian Munteanu a deschis un drum, de neimaginat în urma cu câțiva ani, fiind primul arbitru român din toate timpurile care a oficiat la o etapă de Cupa Mondială masculină la sărituri cu schiurile.

„A fost un moment istoric pentru România. Cupa Mondială masculină și Jocurile Olimpice la sărituri cu schiurile  reprezintă cel mai înalt nivel. Până și arbitrii și delegații FIS de la competiție au venit și m-au felicitat, știau că sunt primul român care arbitrează într-o etapă din Cupa Mondială. Acest lucru m-a impresionat, nu mă așteptam la o astfel de atenție din partea unor străini”, ne-a precizat Octavian Munteanu.
Pentru țara noastră, urmează un nou test important, anul viitor, când România va da șeful arbitrilor măsurători la Campionatul Mondial de zbor cu schiurile, care va avea loc la Bad Mitterndorf.
Pentru a ajunge să oficieze în Cupa Mondială, un arbitru trece prin mulți ani de instruiri și examene.
„Am fost sportiv de performață la sărituri cu schiurile între 1976 și 1991. În acest timp am obținut mai multe titluri de campion al României și am stabilit și recorduri pe trambulina de la Borșa. Din 1995 am devenit arbitru național, unde mentor mi-a fost colegul și prietenul Csaba Tamaș, cel care a condus arbitrii de sărituri înaintea mea. Pentru a primi licența internațională FIS, trebuie îndeplinite anumite condiții și se cere o experiență ca arbitru național de cel puțin trei ani. Cum în acea perioadă în România nu existau trambulinele de acum, iar concursurile erau foarte rare, am avut ceva timp de așteptat. În anul 2005 am depus documentația la FIS, pentru a deveni arbitru internațional. A urmat un examen teoretic susținut la Bischofschofen pentru a intra în acest program de doi ani de pregătire, la finalul căruia poți să primești licența de arbitru internațional FIS. După cei doi ani vine examenul practic, care trebuie dat în Cupa Mondială sau în Cupa Continentală. Eu l-am putut susține doar în 2010, la Villach, pentru că am avut și ghinion înainte. Am vorbit cu șeful arbitrilor din Polonia pentru a susține acolo examenul. În 2008 și în 2009   m-a ajutat să fac acest lucru și m-a chemat să oficiez la o etapă din Cupa Mondială de combinată nordică. Ghinionul a făcut ca de fiecare dată să nu fie zăpadă și astfel concursurile au fost anulate. În al treilea an, în 2010, am putut să susțin examenul la Villach, într-o etapă de Cupă Continentală. În urma acelui concurs am primit licența de arbitru internațional FIS. Au urmat mai multe concursuri FIS, care m-au ajutat să capăt experiență. Doresc să amintesc faptul că domnul Paul Ganzenhuber a avut o contribuție importantă prin lobby-ul făcut pentru sustinerea săriturilor cu schiurile din România, dar și a pregătirii, specializării și delegării la competițiile internaționale. În vară am fost informat că România va avea un loc de arbitru la etapa de la Willingen 2015, din Cupa Mondială masculină. Trebuia să trimitem acolo cel mai experimentat om, de aceea am mers eu. În prima zi am fost puțin stresat, presiunea a fost fantastică, dar apoi totul a fost O.K. Per ansamblu, cred că m-am descurcat bine. După concursuri, lumea m-a felicitat. Aștept să vedem ce vor spune specialiștii de la FIS, care vor analiza toate săriturile. Această competiție ne obligă pentru viitor. Este mai ușor să ajungi în top, dar e extrem de greu să te menții acolo. România a făcut un mare pas înainte și la acest nivel. După sportivi, am ajuns și cu arbitrii în elită”, a declarat Octavian Munteanu, care a continuat: „Dedic această realizare tuturor foștilor arbitri de sărituri cu schiurile din România, ce au făcut ca acest sport să nu moară într-o perioadă în care condițiile au fost imposibile, dar și arbitrilor actuali, pentru care sper să reprezinte un stimulent. Sunt sigur că asta își doresc și ei, să ajungă să oficieze în Cupa Mondială”.

Numărul arbitrilor, în creștere
„În 2011, Federația Română de Schi Biatlon mi-a propus să devin șeful arbitrilor de schi sărituri din România (denumirea oficială la FIS fiind obmann – n.r.) și să pregătesc o echipă de arbitri după normele FIS. În acest moment, avem 25 de arbitri naționali, pe care i-am format și atestat, dintre aceștia șapte dintre ei au licență internațională FIS. Sper că numărul lor va crește în curând la opt în luna martie, când fiul fostului săritor cu schiurile și actual profesor universitar Wilhelm Gross va susține examenul practic la Neustadt. Cred că viitorul va fi unul frumos pentru România din acest punct de vedere, cu condiția  să continue ceea ce s-a început”, a încheiat interlocutorul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google