Sport

Primii frați din rugbyul românesc ce vor evolua la Cupa Mondială, Andrei și Valentin Ursache

 

Stejarii vor debuta miercuri, 23 septembrie, la CM de Rugby din Anglia, într-un meci cu vicecampioana mondială, naționala Franței.

Valentin Ursache este primul care și-a început cariera de rugbyst. Talentat și considerat un junior de perspectivă, Valentin a ajuns repede la Steaua, Baia Mare, iar mai apoi în Franța la Aix-en-Provence și Oyonnax. Valentin Ursache a mai debutat alături de stejari și la Cupa Mondială din 2007 și 2011.

Valentin Ursache, poreclit și „Ursul”, a fost cel care și-a adus fratele mai mare la rugby. Andrei Ursache, fost jucător de rugby la juniori a renunțat pentru a se axa mai mult pe învățătură și pentru a-și ajuta familia. Insistențele fratelui său l-au readus pe terenul de la Arad.

În 2012, Andrei Ursache a debutat cu un eseu, la naționala României, într-un meci împotriva Portugaliei.

„În primul rând sunt mândru pentru fratele meu, a fost unul dintre visele mele ca să ajung să joc cu el în aceeași echipă, iar faptul că vom reprezenta împreună România la o ediție a Cupei Mondiale, este o onoare imensă. Mă bucur mult pentru el, știu cât a muncit, cât s-a pregătit ca să ajungă la nivelul colegilor și îmi doresc să facem o Cupa Mondială frumoasă, cu meciuri bune, să jucăm cât mai mult împreună. Nu i-am spus (nr. Andrei Ursache) prea multe despre ce va fi în Anglia pentru că aceste lucruri se trăiesc pur și simplu, fiecare se bucură de prezență acolo în felul lui. Îmi amintesc că la prima mea participare aveam emoții foarte mari, dar asta până am intrat pe teren”, a declarat pentru www.frr.ro, Valentin Ursache.

Chiar dacă a revenit pe terenul de rugby în urmă cu doar opt ani, Andrei Ursache a devenit o prezență constantă în echipa Stejarilor.

„Nu m-am gândit că voi ajunge atât de departe. Am început la insistențele fratelui meu, apoi a început să îmi placă. Am avut și momente mai grele când era să mă las, dar mă bucur că am putut trece peste tot, Vali m-a încurajat tot timpul. A fost o mare bucurie pentru mine faptul că am fost selecționat să merg la Cupa Mondială. Nici măcar nu îndrăzneam să sper că voi ajunge aici. Mă bucur că nu am muncit în zadar și sper să nu dezamăgesc prin jocul meu. îmi doresc ca echipa să aibă o evolutie bună, să facem un joc de calitate și de ce nu, să reușim o surpriză”, a declarat Andrei Ursache.

Miercuri, 23 septembrie, de la ora 22.00, mytex.ro transmite LIVE TEXT primul meci al naționalei României în cadrul Cupei Mondiale de Rugby 2015.

Valentin Ursache
Data nasterii: 12.08.1985, Neamt
Post: linia a doua
Inaltime: 194 cm
Greutate: 110,8 kg
Club: Oyonnax
Selectii: 60
Puncte marcate: 15
Debut: Romania – Italia (2004 meci test)
Prezente la Cupa Mondiala: 2007 si 2011

Andrei Ursache
Data nasterii: 10.05.1984 – Neamț
Postul: Pilier
Inaltime: 180 cm
Greutate: 110.4 kg
Club: Carcassonne
Selectii: 22
Puncte marcate: 10
Debut: Romania – Portugalia (2012 – Cupa Europeana a Natiunilor)
Cupe Mondiale la care a participat: N/A

CITIȚI ȘI:

CM de Rugby 2015. Din 51 de meciuri disputate împotriva Franței, naționala României a câștigat doar opt. Vezi palmaresul întâlnirilor dintre cele două echipe

CM de Rugby 2015. Stejarii, pregătiți pentru duelul cu Franța. Vezi ce au zis Dumbravă și Gal despre echipa „cocoșilor”

CM de Rugby 2015. Vezi primul XV al României pentru meciul cu Franța și cele 13 schimbări făcute de Philippe Saint-Andre în echipa „cocoșilor”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button