Primăria Brașov SUSȚINE FIS Cup 2019, un eveniment internațional de schi alpin ce are loc în Poiană!!!
În 5 și 6 februarie, în Poiana Brașov, se vor disputa probe de slalom uriaș și slalom, masculin și feminin, contând pentru FIS Cup 2019, eveniment la care delegat tehnic este grecoaica Maria Magiori.
„Municipalitatea este parte a acestui proiect, aşa cum ne-am înţeles. Dacă vrei să faci o competiţie, chiar dacă nu ai infrastructură, o faci, teoretic, şi pe laptop. Municipalitatea asigură absolut tot ce înseamnă partea de infrastructură, logistică, structura de natură umană şi tot ce trebuie ca să funcţioneze şi să se desfăşoare aceste întreceri”, a spus George Scripcaru, primarul Brașovului, într-o conferinţa de presă susținută la Hotelul „Teleferic” din Poiană.
Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean, a relatat că, deja, Brașovul are o carte de vizită apreciată pe plan internațional în ceea ce privește sporturile de iarnă, după organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), în 2013, și diversele concursuri de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile de la Râșnov.
Trofeul FIS Cup 2019 din Poiana Brașov are premii în valoare totală de 20.000 de euro, însă Ștefan Țânț, promotorul evenimentului, a relatat: „Cheltuielile totale, cu sprijinul Primăriei, sunt undeva la 200.000 de euro”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.