Premieră paraguayană

În optimea de finală disputată ieri la Pretoria, contând pentru Campionatul Mondial de fotbal, arbitrate de belgianul Frank De Bleeckere, Paraguay și Japonia au prestat un joc insipid, mai mult decât plictisitor, cu foarte puține faze de poartă. Astfel că s-a intrat în prelungiri, disputa continuând în același ton cenușiu, niciuna dintre combatante neriscând. Prin urmare, s-a ajuns la penalty-uri. La loteria loviturilor de la 11 metri s-a impus reprezentativa sud-americană cu scorul de
5-3. Astfel, în premieră, Paraguay s-a calificat în sferturile de finală ale competiției supreme.
Pentru Paraguay, Gerardo Martino i-a folosit pe: Villar – Bonet, Alcaraz, Da Silva, Rodriguez – Vera, Ortigoza (min. 75 Barreto), Riveros, Valdez (min. 60 Valdez) – Santa Cruz (min. 94 Cardozo), Barrios. Takeshi Okada, omologul său, a mizat pe: Kawashima – Komano, Nakazawa, Tanaka, Nagatomo – Hasebe, Nakamura (min. 81 Abe), Endo – Okazaki (min. 65 Matsui), Okubo (min. 106 Tamada), Honda. (M.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




