Sport

PREMIERĂ. Mascotă virtuală la un club important din Premier League!!!

 

O mini-revoluție tehnologică a fost pusă în practică de gruparea Everton, luni seară, înaintea meciului disputat cu Newcastle (1-0) în Premier League. Un robot i-a permis unui băiat, foarte bolnav pentru a se putea deplasa, să se transforme în mascotă virtuală și să urmărească întâlnirea, de acasă, ca și cum ar fi fost pe „Goodison Park”.

Phil Jagielka, fiind căpitanul „caramelelor”, a intrat cu robotul în mâini, împreună cu formațiile, pe teren. Echipat cu o cameră de luat vederi, un microfon și cu un sistem de vorbire, robotul de circa 20 de centimetri i-a făcut o mare bucurie lui Jack McLinden (14 ani), care suferă de sindromul Lennox, o formă de epilepsie infantilă. Tânărul în scaun cu rotile a trăit, astfel, emoțiile partidei din camera sa ca și cum ar fi fost pe stadion.

Grație realizării start-up-ului „No Isolation”, Jack McLinden a fost „prezent” și la conferința de presă din final, antrenorul Sam Allardyce prezentând robotul presei.

Scott McLeod, directorul de comunicare al celor de la Everton, a declarat pe această temă: „Lucrul cel mai important, pentru noi ca și club, este că am avut posibilitatea, grație acestei minunate tehnologii, să realizăm ceva incredibil pentru un tânăr fan al nostru”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare