Premieră americană la SR Brașov

SR Brașov a debutat cu stângul în returul Ligii 4 la fotbal. Echipa fanilor stegari a pierdut pe teren propriu, la Săcele, disputa cu Aripile Brașov – scor 0-2
Deși am controlat jocul și am avut posesia în mare parte din timp, faptul că am început pregătirea destul de târziu și-a spus cuvântul după minutul 80. Adversarii au profitat de prospețimea rezervelor și au taxat singurele ocazii clare, într-un moment în care resursele noastre fizice erau la limită. Identitatea noastră rămâne neschimbată: ne bazăm în special pe jucători tineri din Brașov, dornici să crească sub culorile Steagului. Însă, frumusețea acestui club stă în felul în care acești băieți învață și luptă alături de jucători veniți de departe – au subliniat cei de la SR Brașov.
Și în meciul cu Aripile a fost consemnată o premieră: debutul lui Nael Guerrier, probabil primul american din istoria Steagului și a ligilor inferioare brașovene, după cum au comunicat cei de la SR Brașov. Aceștia au amintit și de debutul ucraineanului Pavlov Yevhenii, în toamnă, la echipă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





