Preluarea acţiunilor FC Braşov, de către CL şi CJ, înseamnă plata datoriilor clubului, investiţii pentru redresare şi, în final… REPRIVATIZARE!
Top Expert, firma care se ocupă de insolvența FC Brașov a depus la Consilul Local și Consiliul Județean adrese prin care solicită preluarea de către cele două instituții a pachetului majoritar de acțiuni de la FC Brașov, oferit cu „titlu gratuit” de Alexandru Nicolae.
În adresa depusă la CL sunt prevăzute următoarele puncte, după cum se observă în foto 2 și 3:
1. Preluarea de către Consiliul Local Brașov împreună cu Consiliul Județean Brașov a 75,613% – 3978 acțiuni cu titlu gratuit de la acționarul Neculae Alexandru; modalitatea de cesiune va fi o procedură de mediere care va fi demarată dacă se va impune. Numărul de acțiuni care vor reveni Consiliului Județean Brașov și Primăriei Brașov se vor stabili prin negocieri directe între părți.
2. Sprijin financiar și legal pentru achiziționarea de către FC Brașov a tribunelor de la DC LEVEL ACTIV CONSTRUCT SA aflată în procedura de faliment prin lichidator Info Dip Insolvency SPRL sau alte variante de achiziționare. Scopul ar fi reîntregirea proprietăților de la stadionul Tineretului sub o singură entitate, care să permită o mai mare flexibilitate de administrare.
3. Includerea în Bugetul anual a unei finanțări destinate susținerii fotbalului profesionist și de performanță, în prima fază, pe baza unui BVC întocmit în cadrul unui nou plan de reorganizare al FC Brașov.
4. Susținerea unui nou Plan de Reorganizare al FC Brașov cu durata de 2 (doi) ani, max 3 (trei) ani.
5. Reprivatizarea FC Brașov după doi ani, maxim trei ani, cu păstrarea unui număr de acțiuni majoritar sau minoritar.
6. Sprijinirea fotbalului brașovean prin susținerea echipei FC Brașov pentru promovare în Liga 1 și în Cupele Europene.
„În cursul zilei de ieri a fost înregistrată o adresă din partea top Expert, cu privire la FC Brașov, în care au fost prezentate o serie de propuneri ce urmează a fi analizate la nivelul municipalității. Din păcate, unele dintre acestea nu sunt acoperite de cadrul legal cu privire la finanțarea cluburilor sportive de drept privat. Municipiul Brașov, prin ghidul de finanțare, asigură sprijin financiar activităților sportive pe baza unor proiecte depuse de fiecare club. Nu este legală finanțarea prin alocarea de fonduri în mod direct de la bugetul local. O altă problemă este termenul foarte scurt, de câteva zile, pentru ca municipiul Brașov să se angajeze în a aloca milioane de euro pentru FC Brașov, respectiv datorii, achiziționarea tribunelor, susținerea cheltuielilor curente și alocarea fondurilor necesare pentru promovarea în Liga 1 și accesul în cupele europene. Este discutabilă și solicitarea ca după ieșirea din insolvență va fi obligatorie reprivatizarea FC Brașov”, ne-a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
CITEȘTE ȘI:
FC BRAȘOV. Alexandru Nicolae oferă CL şi CJ acțiunile pe care le are la FC Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.