Sport

POVESTEA meciului FC Braşov – „U” Craiova din 1993, în variantele Romeo Paşcu şi Paul Enache!!!…

  • paulenache_2.jpg
 

Invitat, astăzi, la GSP Live, Romeo Paşcu, pitorescul conducător al „stegarilor” şi unul dintre membrii marcanţi ai aşa-zisei cooperative din fotbalul românesc, a relatat în stilu-i caracteristic cum s-a desfăşurat meciul FC Braşov – „U” Craiova din 1993, de pe Stadionul „Tineretului”

„Eu le-am spus atunci jucătorilor că, dacă pot să câștige meciul cu Craiova, să o facă. La sfârșitul meciului au venit ăștia de la Craiova în vestiar și au sărit la bătaie, au fugit după mine. Eu îmi felicitam jucătorii când l-am văzut pe Silviu Lung că vine spre mine. Atunci am fugit în saună, complet imbrăcat, pentru că acolo știam că nu avea cum să mai intre. Lung știa că o să fie egal în meciul respectiv. Eu i-am spus clar că din gura mea nu a ieșit așa ceva. El mi-a spus că eu eram banditul din spate, că eu nu i-am lăsat să facă egal”, a declarat Romică Pașcu pentru sursa citată.

La acel moment, Paul Enache era antrenor principal la FC Braşov. Contactat de noi, ne-a istorisit, uşor amuzat, cum s-a desfăşurat episodul respectiv.

„Respectând adevărul, recunosc că în spatele meu s-au purtat, atunci, multe discuţii, inclusiv ca partida să se termine la egalitate… Craiova venea după o deplasare din Cupa UEFA, de la Paris. Am fost informat că oltenii sosesc, de la aeroport, direct la Braşov. Atunci mi-am pus un prim semn de întrebare. Imediat am băgat echipa în cantonament, iar la antrenamente şi la discuţiile tehnico-tactice n-a avut nimeni acces. În primele 45 de minute, oaspeţii ne-au dominat pe un stadion arhiplin. La pauză, inspirat, am operat modificări. Cum Craiova evolua «în linie», am mizat pe contraatacuri. I-am introdus pe Tikosi şi pe «lansatorul» Marian Gheorghe. Aşa am dat cele două goluri şi puteam să mai înscriem… La final, extrem de nervoşi, cei de la Craiova au intrat în vestiarul nostru. A urmat un nou meci, de această dată de karate, care a durat vreo 10 minute. De frică, Romică Paşcu a intrat în saună, avea şi cravata la gât. Vă daţi seama cum arăta când a ieşit, în tensiunea aia. Era roşu cu un rac”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare