Sport

POLONIA – ROMÂNIA 3-1. Daum, făcut PRAF!!! Nu demisionează!!!…

 

Cu doar 6 puncte acumulate după 6 meciuri disputate în grupa preliminară, România are șanse pur teoretice de a se califica la Mondialul fotbalistic din Rusia – 2018.

După jocul slab al „tricolorilor” de la Varșovia, de aseară, Cornel Dinu a fost dur în exprimare la Dolce Sport, în stilul său caracteristic – de altfel: „Am întâlnit o Polonie lentă la începutul meciului, asta m-a surprins. Dar noi am început cu 3 fundași centrali, dintre care doi au făcut penalty-uri ridicole. S-a gândit complet greșit această partidă. Noi nu avem nici un joc de atac. S-a greșit și ca strategie, și din punct de vedere al componenței. Cei care conduc nu știu esența fotbalului românesc. Suntem un popor latin, cu ceva influențe estice și balcanice. Nu aveam nevoie de un antrenor străin. S-a făcut o mare greșeală, Daum e un antrenor expirat, nu l-ar mai fi angajat nimeni prin Europa. Daum a fost un îngrijitor de vorbe până acum. Există două soluții la echipa națională, Hagi și Bölöni. Sunt doi antrenori care au trăirea revanșei”.

În ceea ce-l privește, fostul selecționer Victor Pițurcă a relatat că nu fotbaliștii sunt de vină pentru dezastrul din această campanie de calificare, parțial selecționerul – care nu cunoaște fotbalul românesc, arătând, în schimb, cu degetul înspre conducerea FRF, care l-a numit în funcție pe Daum.

Senin, Christoph Daum a declarat după întâlnirea cu Polonia că n-are de gând să-și dea demisia: „Sunt întrebat asta de săptămâni, nu ştiu de ce mă întrebaţi! Trebuie să lucrăm la o nouă generaţie, să investim în tineri şi să rămânem uniţi şi în situaţii dificile. Lumea din Bucureşti mă opreşte pe stradă şi îmi spune să rămân pentru că e nevoie de mine”. Oare?…

CITEȘTE ȘI: Update. Dezastru la meciul Polonia – România!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare