Peste 100 de alergători din 15 țări se vor alinia la startul celei de-a treia ediții a „Brașov International Marathon”!
„Brașov International Marathon powered by Telekom Romania” devine una dintre cele mai importante competiții sportive organizate în țară, iar numărul alergătorilor străini care participă la eveniment a fost în creștere la fiecare ediție.
În acest moment sunt înscriși peste 1.600 de participanți, cu vârste cuprinse între 4 și peste 60 de ani.
Organizatorii anunță că peste 100 de concurenți vin din 15 țări: Ungaria, Bulgaria, Germania, Polonia, Marea Britanie, Spania, Republica Moldova, Italia, Grecia, Olanda, Irlanda, SUA, Turcia, Franța și Rusia.
Evenimentul se va întinde pe două zile și, practic, se transformă într-un festival sportiv. În 20 mai se va desfășura sesiunea de predare de kituri, va fi amenajată o zona dedicată Sport Expo, iar spre seară, pe răcoare, va avea loc cursa copiilor. Ziua de 21 mai este dedicată alergătorilor la cursele competitive și întrecerea populară de 5 km.
Înscrierile online continuă doar până la data de 15 mai, atât pentru copii, cât și pentru cursele de adulți (maraton, semimaraton, 10 km, team run, 5 km). În limita locurilor disponibile, se vor face înscrieri și la fața locului (doar în ziua de 20 mai).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.