Olimpic Zărnești – încă un pas spre Liga 2
Olimpic Zărnești – încă un pas spre Liga 2.
Echipa antrenată de Mihai Stere a câștigat partida cu Olimpic Cetate Râșnov, de pe teren propriu, scor 2-1, golurile fiind marcate de Vlad Berloiu, Bogdan Marinescu, respectiv Raul Drugă, din penalty.
Astfel, Olimpic Zărnești și-a consolidat locul 2 în clasamentul Ligii 3 – Seria a 5-a la fotbal, care duce în barajul de promovare în eșalonul superior. Zărneștenii au 52 de puncte, în timp ce râșnovenii sunt pe a 3-a poziție, cu 43 de puncte acumulate.
În celălalt meci din play-off-ul Seriei a 5-a, în etapa a 7-a, liderul AFC Câmpulung Muscel (60 p) a dispus cu 3-2 de Kids Tâmpa Brașov (locul 4, 39 p).
În play-out-ul din Liga 3 – Seria a 5-a, marți seară, s-au jucat meciurile: Sepsi 2 Sfântu Gheorghe – Ciucaş Tărlungeni 4-0 și KSE Târgu Secuiesc – AFC Odorheiu Secuiesc 1-0.
SR Brașov joacă astăzi, în deplasare, cu Viitorul Curița. De pe ultimul loc, cu doar 16 puncte, echipa fanilor stegari este condamnată la retrogradarea în județ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.