Sport

OLIMPIA CSU BRAȘOV. Dragoș Crăciun: „Dacă am avea la Olimpia CSU măcar un sfert din bugetul unei secții importante de la Corona Brașov, atunci ne-am «bate» pentru titlu”

 

Olimpia CSU Brașov este surpriza plăcută a Ligii Naționale la baschet feminin, echipa antrenată de Dan Calancea, fiind în acest moment, din punct de vedere al raportului victorii/înfrângeri, pe poziția a doua a ierarhiei, cu un singur insucces, în fața liderului, Sepsi Sf. Gheorghe. 

Chiar dacă trupa de la poalele Tâmpei va continua parcursul bun și va reuși să fie în top 4 la finalul sezonului regulat, din păcate conducătorii clubului au anunțat că nu vor fi bani pentru întărirea lotului în vederea luptei pentru titlu.
„Echipa a început foarte bine acest campionat. Momentan suntem pe poziția a doua, după Sf. Gheorghe. Dacă vom continua pe acest drum, vom fi pe podium la finalul turului. Ar fi un rezultat extraordinar dacă ținem cont de bugetul pe care îl avem. E clar că nu vor fi fonduri pentru a întări echipa, este o situație grea. Dacă am fi avut măcar un sfert din bugetul unei secții importante de la Corona, ne-am fi «bătut» fără doar și poate pentru câștigarea titlului în Liga Națională. Felicit Primăria Brașov pentru că investețe la Corona și în sport”, a declarat Dragoș Crăciun, conducătorul „olimpicelor”.

Altfel, Olimpia CSU Brașov va susține în această săptămână două partide la Sala Sporturilor „D. P. Colibași”, mâine, de la ora 17.00, cu Phoenix Galati și sâmbătă, de la ora 16.00, cu Universitatea Cluj.

„Galațiul a învins în acest sezon formația din Arad și asta spune totul despre forța grupării pe care o vom întâlni miercuri. Apoi, deși jocul cu Universitatea Cluj poate părea mai facil, dacă ne gândim că am eliminat această echipă din Cupa României cu două victorii, nu va fi chiar așa. Universitatea are un antrenor nou și lucrurile s-au schimbat acolo. Vor fi două meciuri grele, dar sunt convins că avem forța să le câștigăm”, a declarat antrenorul Dan Calancea.

Din păcate, pivotul formației brașovene, Dara Kovacevic, nu va putea evolua în următoarele trei luni, ea fiind diagnosticată cu tromboză la brațul drept.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button