OCAZIE. După ce Sevilla a eliminat-o din Cupa Spaniei, FC Barcelona își poate lua revanșa

Top 3 din Premier League este format, după 21 de etape, din Chelsea Londra (45 p), Manchester United (44 p) și Arsenal (42 p). Dacă vremea o va permite, în acest week-end ar trebui să se dispute runda cu numărul 22, după următorul program: astăzi, Stoke City – FC Liverpool; Chelsea – Sunderland; Manchester United – Burnley; Portsmouth – Birmingham; Tottenham – Hull City; Wolverhampton – Wigan Athletic; Everton – Manchester City; duminică, Aston Villa – West Ham; Blackburn – Fulham; Bolton – Arsenal.
FC Barcelona (43 p), lidera la zi din Spania, întâlnește astăzi, pentru a treia oară în ultimele două săptămâni, Sevilla (30 p), de această dată în Primera Division. Catalanii au ceva polițe de plătit oaspeților, întrucât aceștia i-au eliminat din Cupă. Și Real Madrid (41 p) are un joc dificil, la Bilbao, cu Athletic, antrenorul Manuel Pellegrini trebuind să decidă pe cine va trimite în atac între Raul și Benzema, întrucât Higuain este accidentat. De asemenea, Osasuna primește vizita grupării Español Barcelona, restul duelurilor având loc duminică: Almeria – Tenerife; Malaga – Getafe; Mallorca – Deportivo La Coruña; Racing Santander – Valladolid; Zaragoza – Xerez; Atletico Madrid – Sporting Gijon; Valencia – Villarreal.
Cu o listă destul de lungă de fotbaliști accidentați, Inter Milano (45 p) evoluează la Bari, iar Livorno la Cagliari. Aflată la opt puncte distanță de „nerr-azzurri”, AC Milan primește duminică replica ultimei clasate, Siena (12 p), iar Juventus Torino (33 p) o întâlnește, la Verona, pe Chievo. Celelalte meciuri din Serie A: Atalanta – Lazio Roma (Șt. Radu – titular); Fiorentina – Bologna (Mutu – în primul „11”); Parma – Udinese; AS Roma – Genoa (Lobonț – între buturi); Sampdoria – Catania; Napoli – Palermo.
Bayern München (locul 3, 33 p) și 1899 Hoffenheim au deschis aseară partea a doua a campionatului din Germania, conducătoarea plutonului din 1.Bundesliga, Bayer Leverkusen (35 p), întâlnind-o astăzi, acasă, pe FSV Mainz 05. Runda a 18-a mai cuprinde partidele: Eintracht Frankfurt – Werder Bremen; Hamburg – Freiburg; Hannover ’96 – Hertha Berlin; Borussia Mönchengladbach – Bochum; Stuttgart – Wolfsburg; duminică, Schalke 04 – FC Nürnberg și FC Köln – Borussia Dortmund.
Campioana Franței, Bordeaux, are un avans apreciabil în partea superioară a clasamentului, de nouă puncte, comparativ cu principala ei urmăritoare, Lille (34 p), însă duminică va avea de trecut un examen dificil, cu Marseille (32 p). Până atunci, astăzi se vor desfășura confruntările: Auxerre – Boulogne (D. Niculae – apt de joc); Grenoble – St. Etienne; Le Mans – Lorient; Lille – PSG; Monaco – Sochaux; Montpellier – Nice; Nancy – Lyon; Rennes – Lens; Valenciennes – Toulouse.
Atletico Madrid, pe drumul cel bun
Atletico Madrid nu a avut milă de rivala sa din returul optimilor de finală ale Cupei Spaniei la fotbal, Recreativo Huelva, pe care a surclasat-o cu 5-1 (Simao 2, Aguero 2, Ujfalusi / Carmona). „A fost un joc spectaculos. Noi am început să vedem lumina de la capătul tunelului. Jucătorii au fost euforici la final, dar trebuie să ne concentrăm asupra următorului duel”, a atenționat tacticianul madrilenilor, Quique Sanchez Flores. Condusă cu 1-0 de Rayo Vallecano, Mallorca a avut nevoie de un gol în prelungiri pentru a accede în sferturile de finală, scor 3-1 (Victor 2, Suarez / Piti).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




