O tenismenă cunoscută s-a retras la doar 26 de ani
Jucătoarea Bojana Jovanovksi a anunțat că se retrage din activitate deși are doar 26 de ani. Jovanovski a luat această decizie din cauza problemelor de la umărul drept, din cauza cărora nu a putut evolua la un nivel înalt în ultimii doi ani.
„După mult timp în care m-am gândit, accidentări și operații a fost foarte dificil pentru mine să iau o decizie finală, dar corpul meu nu se mai poate descurca“, a spus Jovanovski într-o scrisoare deschisă. Ea a anunțat că va începe studii pentru a obține o diplomă în psihologie, iar apoi vrea să devină antrenoare de tenis. Jovanovski face parte din aceeași generație cu Simona Halep și a fost una dintre cele mai bune junioare din lume. Cel mai bun rezultat într-un turneu de Grand Slam l-a înregistrat în 2013, la Australian Open, unde a ajuns până în optimile de finală. Ea are în palmares două titluri WTA și patru din circuitul ITF. Cea mai bună clasare a sa a fost locul 32, pe care s-a aflat în august 2014.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.