Sport

O nouă campanie electorală?!…

 

Observăm în ultima perioadă, cel puţin la nivel declarativ, o implicare apăsată a conducerii Primăriei pentru tot ceea ce înseamnă fotbalul braşovean. Asta după ce în ultimii 3-4 ani „sportul rege” a fost lovit de un dezinteres letargic în oraşul de sub Tâmpa, din punctul de vedere al autorităţilor locale…

Se doreşte, la nivel de municipalitate, o colaborare între ACS „SR” şi Corona (apropo, cum a rămas cu auditul defunctei secţii de fotbal seniori?), cel puţin într-o primă fază, pentru ca apoi, după (re)câştigarea brandului FC Braşov (sau concomitent cu acest proces care stagnează cam de multişor), echipa să se lanseze în promovări succesive până în Liga 1. În paralel, am aflat că se va investi masiv în modernizarea Stadionului „Tineretului”, asta şi pentru că pe locul fostului „Municipal” se va face o Sală Polivalentă mai mare şi mai frumoasă decât cea de la Cluj. Mai nou, după vizita de lucru a lui Răzvan Burleanu la Braşov, cu zâmbete propagandistice, ni s-a adus la cunoştinţă că Stadionul „Carpaţi” va avea gazon artificial printr-un mega-proiect FRF-Primărie despre care se auzise de prin toamnă. Bineînţeles, există o preocupare profesionistă şi pentru pregătirea schimbului de mâine, cu diverse asocieri între tot felul de entităţi sportive şi Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Sătui de promisiunile îndrugate ani în şir de autorităţi (nu numai în plan sportiv – evident), mulţi dintre fanii „galben-negri”, dar nu numai, conştienţi că de la vorbe la fapte e cale lungă, au conchis dureros de realist: „s-a intrat cam devreme în campanie electorală”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare