Sport

O ciclistă de 18 ani a murit după o căzătură la Campionatul Mondial

O ciclistă de 18 ani a murit după o căzătură la Campionatul Mondial

Sportiva elveţiană Muriel Furrer, în vârstă de 18 ani, care a suferit un accident grav joi, în timpul Campionatelor Mondiale de juniori de la Zurich, a încetat din viaţă, a anunţat vineri Uniunea Ciclistă Internaţională.

Cu mare tristeţe, Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) şi Comitetul de Organizare al Campionatelor Mondiale (…) de la Zurich (Elveţia) au aflat astăzi vestea tragică a decesului tinerei cicliste elveţiene Muriel Furrer”, a precizat forul într-un comunicat.

Tânăra fusese transportată cu o zi înainte la spital cu un traumatism cranio-cerebral grav şi se afla în stare „foarte critică”. „Muriel Furrer a decedat astăzi la Spitalul Universitar din Zurich”, a anunţat vineri UCI, deplângând pierderea unei „sportive care avea viitorul în faţă”.

Elveţianca a căzut pe o ploaie torenţială în timpul cursei de şosea pentru juniori din cadrul Campionatelor Mondiale. Locul exact al căzăturii sale nu a fost precizat.

Potrivit presei elveţiene, accidentul a avut loc într-o pădure de deasupra localităţii Küsnacht, pe malul estic al lacului Zurich, şi a fost nevoie de mai multe minute pentru ca sportiva să fie găsită.„Ancheta autorităţilor competente este în curs de desfăşurare”, a precizat UCI vineri dimineaţă, înainte de a anunţa decesul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button