Număr record de participanţi la BRAŞOV Marathon
Asociaţia „Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism” – CPNT Braşov organizează mâine evenimentul sportiv „Braşov Marathon”. Piaţa Sfatului este locul unde peste 800 de iubitori ai sportului din ţară şi din străinătate se vor strânge, de la mic la mare, şi vor lua startul în patru probe cu patru trasee inedite prin pădurile şi pe străzile din Braşov. Concurenţii probei Maraton vor atinge vârful Postăvarul, cei de la Semimaraton se vor bucura de potecile din zona Poiana Braşov, cei de la Cros vor admira Braşovul de pe vârful Tâmpa, iar copiii se vor bucura de străduţele din centrul vechi al oraşului. „Alergarea montană este un concept relativ nou, dar care se dezvoltă rapid, fenomenul cunoscând o explozie la nivel global, iar cadrul natural în care este aşezat Braşovul îl califică direct pentru a organiza o astfel de competiţie. CPNT Braşov organizează un eveniment la îndemâna celor care vor să se bucure de natură, să facă mişcare, să zâmbească mai mult, să aprecieze locul în care trăiesc, iar pentru cei din afara oraşului, să se bucure de una dintre cele mai frumoase zone din ţară”, spun cei de la CPNT.
Braşov Marathon se adresează atât avansaţilor care vor alerga pe un traseu de 42 km sau 21 km, cât şi începătorilor care vor avea ocazia sa îşi încerce puterile în proba de cros de 7 km. Cursa copiilor cuprinde mai multe categorii de vârstă: 6-9 ani, 10-11 ani (vor face o singură tură), 12-13 ani, 14-17 ani (vor face două ture). Participarea copiilor este gratuită.
Suporterii sunt aşteptaţi cu tot ce au la îndemână pentru a-şi susţine favoriţii.
Kiturile de participare se ridică astăzi
Potrivit organizatorilor, s-a înregistrat un număr record de participanți care au ales să ia startul pe 23 aprilie:
Maraton – 244 participanți
Semimaraton – 363 participanți
Cros – 199 participanți
„La cursa copiilor vom avea parte de cel mai mare spectacol, cu peste 150 de copii care se vor întrece pe 1, respectiv 2 kilometri în centrul vechi al Brașovului”, mai spun organizatorii.
Ridicarea kitului de concurs se face astăzi de la Coresi, între orele 16 și 21, din Piața cu Copaci. În ziua concursului, ridicarea de kituri începe cu două ore înainte de startul probei și se termină cu o oră înainte, astfel: orele 6.00 – 7.00 pentru Maraton, 7.00–8.00 pentru Semimaraton și 8.00 – 9:00 pentru Cros, din Piața Sfatului.
Kiturile (care conţin un tricou oficial din bumbac, o bandană multifuncțională, un baton sau gel energizant, o brățară, un voucher pentru gulaș vegetarian sau de vită la final, pe baza numărului de concurs, medalie de finisher realizată manual în Atelierul Protejat al Fundației Rafael şi număr de concurs personalizat, fără cip) se vor ridica doar personal de către participanți pe baza cărții de identitate în original, după semnarea declarației pe proprie răspundere. Şedința tehnică va avea loc tot astăzi, începând cu ora 20, la Coresi, în Piața cu Copaci. În cadrul acesteia se prezintă particularitățile traseelor și ale regulamentului. Participarea la ședința tehnică nu este obligatorie, însă este recomandată tuturor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.