NU E FC BRAȘOV. Nicolas Antone a semnat cu…
Nicolas Antone, puștiul de la ACS Kids Tâmpa, va juca în Liga 2, dar nu la „new” FC Brașov, așa cum visează primarul Allen Coliban – să strângă cei mai buni fotbaliști de la echipele din oraș, ci la nou-promovata Viitorul Șelimbăr. Lentoarea cu care se mișcă lucrurile la gruparea brașoveană și sentimentul de incertitudine probabil că au contat decisiv în alegerea tânărului sportiv, de mare perspectiv…
„Ne bucurăm pentru Nicolas că va juca la Liga 2, un nivel superior. Este un băiat foarte talentat și muncitor și sunt sigur că va avea evoluții foarte bune la echipa sibiană. Nicolas se alătură și altor jucători crescuți și formați de ACS Kids Tâmpa, ca Vadim Covalciuc, Sergiu Pîrvulescu sau Rareș Sburlea, care au jucat sau joacă la echipe în Liga 2. Îi urăm mult succes”, a declarat Ciprian Anghel, unul dintre antrenorii ACS Kids Tâmpa Brașov, pentru site-ul clubului.
„Era pasul cel mai firesc pentru mine. Îmi doream enorm să ajung la un nivel mai sus. Iar Viitorul Șelimbăr este echipa potrivită pentru mine pentru a crește. Mă bucur că cei de acolo au încredere în mine și voi încerca să fac tot posibilul ca să pun umărul la obținerea unor rezultate cât mai bune. Abia aștept să începem campionatul”, a punctat și Nicolas Antone, în timp ce președintele grupării „alb-albastre”, Adrian Zahariea, a precizat: „Este un pas înainte pentru Nicolas, unul care era așteptat. El a demonstrat că este un jucător foarte bun și că poate face față la un nivel superior. Clubul nostru arată încă o dată că este unul care produce jucători de valoare, ce pot ajunge la echipe mari. La ACS Kids Tâmpa punem accent și pe partea sportivă, dar și pe cea educațională. Drept dovadă, Nicolas este proaspăt absolvent de Bacalaureat. Mai avem însă și alți jucători care vor face pasul spre fotbalul mare în cel mai scurt timp”.
Nicolas Antone pleacă astăzi cu Viitorul Șelimbăr într-un cantonament în Antalya.El a fost convocat și la echipa națională de juniori U19 pentru o acțiune ce va avea loc imediat după revenirea din Antalya.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.