Sport

NOUTĂȚI. „Reghe”, în vizorul unei mari echipe!!! Tamaș i-a întors-o lui Rădoi!!!

 

Nici după ce Steaua a încheiat Liga 1 (pe locul 2) nu este liniște la gruparea patronată de Gigi Becali.

Situația antrenorului Laurențiu Reghecampf este incertă, presa din Turcia inserând că ar fi pe lista formației Galatasaray Istanbul (în ultima perioadă, și Mircea Lucescu, și Gică Hagi au fost „dați” la „Cim Bom”). El ar fi varianta ieftină, întrucât Galata se confruntă cu serioase probleme financiare și se va despărți de unii jucători plătiți cu milioane de euro pe sezon.

Dacă „Reghe” va ajunge la Galatasaray, îl va lua cu el și pe portarul stelist Florin Niță.

În schimb, favorit să preia Steaua în cazul în care pleacă Reghecampf este antrenorul portughez Antonio Conceiçao, actualmente la CFR Cluj.

Altfel, fundașul brașovean Gabi Tamaș n-a mai suportat „înțepăturile” lui Mirel Rădoi, răspunzându-i potrivit Sport.ro: „Cred că are ceva cu mine. M-a dat afară de la Steaua, dar nu poate să numere în câte ţări am jucat eu. Dacă era un mare fotbalist, juca în Europa, însă el a păcălit fotbalul. Nu am avut nici un derapaj… Haideţi să intrăm în subiect. Am avut două zile libere şi am fost invitat la un botez. Nu ştiu dacă am făcut ceva rău. Ceilalţi colegi au fost în BOA. Au început zvonurile acestea, pentru că vine Euro. Să-mi spună Anghel Iordănescu şi nu mai vin la echipa naţională. Mirel Rădoi vorbeşte mult… Să vorbească despre episodul când a venit la echipa naţională şi am stat până la şapte-opt dimineaţa împreună”. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button