Sport

NOUL sponsor de echipament al Simonei Halep este…

 

La Shenzen, în primul turneu de tenis al circuitului WTA din 2018, Simona Halep a purtat un echipament nemarcat după încetarea contractului avut cu Adidas.

Liderul tenisului feminin mondial a cerut un milion în plus (două milioane de euro) pentru prelungirea angajamentului cu firma germană de echipament sportiv, chestiune neagreată de cei de la Adidas, întrucât imaginea Simonei Halep n-ar „vinde” prea bine.

Staff-ul sportivei din Constanța a purtat negocieri cu americanii de la Nike, însă se pare că acestea nu s-au finalizat cu succes, astfel că acum s-a reorientat către o altă firmă de echipament sportiv.

Așa cum a relatat Sever Dron, un apropiat al Virginiei Ruzici – managerul Simonei Halep, pentru prosport.ro, „din ce ştiu, cred că Lacoste are cele mai mari şanse să semneze un nou parteneriat cu nr. 1 WTA”.

Lacoste a mai fost sponsorul tehnic al Simonei Halep până în 2014 (foto), firma franceză fiind dispusă să-i plătească 2 milioane de euro pe sezon.

Astfel, sunt șanse mari ca Halep să evolueze în echipament Lacoste la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare