Sport

Noul antrenor al FCSB – PUNCTE DE VEDERE înainte de stagiul de la Brașov

Situațiile fotbaliștilor „roș-albaștri” accidentați

  • gnohere_9.jpg
 

Înaintea începerii pregătirii temeinice pentru noul sezon competițional, o dată cu stagiul de la Brașov – vezi aici: BRAȘOV. Lotul FCSB va fi cazat și se va antrena în cartierul…, Bogdan Andone, noul antrenor al FCSB, a ținut astăzi o conferință de presă în care a dezvoltat mai multe subiecte interesante.

Astfel, și la sugestia patronului Gigi Becali, el a relatat că va juca în sistemul 1-4-3-3: „Încercăm să-l antrenăm în amicale și vom vedea cum se comportă jucătorii. Am încredere că vor înțelege. Am vorbit deja cu unii și cred cu tărie că va fi bine”.

Apoi, „principalul” a spus că nu va permite să i se spună Bogdan în vestiar, ci „«Profe», «Domn’ Profesor», «Profesore» sau «Mister». Nu sunt un antrenor moale. Din contră. Dacă stabilim ce să facem la antrenamente și nu facem, situația se va schimba. Vom lua măsuri. Relația mea este cât mai deschisă cu liderii vestiarului. În filosofia mea, jucătorii trebuie să aibă condițiile necesare pentru a se exprima la adevărata valoare. Dacă va exista comunicare între jucători, staff și patron, lucrurile vor merge bine și foarte bine Echipa are un lot bun, cu jucători de valoare și cu experiență”.

Bogdan Andone a menționat că primul obiectiv impus este calificarea în grupele „Europa League”, căci până la titlul național e cale lungă, subliniind că Mihai Pintilii e căpitanul echipei, „un fel de antrenor secund”. Alte soluții sunt Mihai Roman I și Lucian Filip, de asemenea fotbaliști cu experiență. 

De asemenea, el a precizat că, în mare, lotul este conturat: „Cred că am mai avea nevoie de 1-2 jucători”.

 

Harlem Gnohere a fost operat

După ce a fost diagnosticat cu o ruptură a peretelui anterior și o slăbire a peretelui posterior ale canalului inghinal de parte stângă (inguinal disruption) și entezopatie a mușchilor adductori de aceeași parte, atacantul francez Harlem Gnohere a fost supus, ieri, unei intervenții chirurgicale specifice. Operația a fost un succes, iar perioada estimată de recuperare a jucătorului va fi de 6-8 săptămâni.

De asemenea, Marko Momcilovic a fost diagnosticat cu hernie de disc L5-S1 și operat în data de 8 mai 2019. Perioada estimată de recuperare este de 3-4 luni de la momentul intervenției.

În fine, Alexandru Stan a fost diagnosticat cu leziune degenerativă a cornului posterior al meniscului intern al genunchiului drept și condropatie focală condil femural intern de parte dreaptă. A fost operat pe 12 martie 2019, iar perioada estimată de recuperare este de 4 luni.

Aceste informații au fost postate pe pagina de Facebook a FCSB.

CITEȘTE ȘI: FCSB, cu DUMNEZEU înainte!!! Deciziile și planurile lui Gigi Becali și sfaturile lui Alexandru Tudor…

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button