Noroc cu moștenirile trecutului
Simona Halep și alte câteva glorii ale sportului românesc s-au întâlnit ieri cu „niște” parlamentari, strigându-le, într-un ultim semnal de alarmă, să miște ceva în… infrastructură, pentru că, altfel, ne paște falimentul și în acest domeniu de activitate. S-a spus – o realitate evidentă – că juniorii și copiii, în special, n-au unde se antrena, nu beneficiază de condiții optime de pregătire și, și din cauza asta, întorc spatele sportului, cu ciudă și mâhnire.
Bineînțeles, Halep & fostele mari campioane au primit promisiuni „de bine”, cu zâmbete de curtoazie, însă la ce să te aștepți când tu, ca țară, n-ai o autostradă de Doamne-ajută, prin spitalele de stat colcăie moartea într-un peisaj deprimant, mai există, încă, școli cu WC în curte, iar exemplele ar putea continua la nesfârșit. Politicenii sunt mai preocupați, acum, de alegeri, își fac calcule pentru cum să se mențină în acest „dolce far niente” cu tot felul de privilegii, de la mașină la scară, la pensii speciale.
La Brașov, de pildă, Sala Sporturilor „D. P. Colibași” (foto) a fost construită în vremea lui Ceașușescu, fiind „peticită”, din când în când, pentru a nu se dărâma. În privința bazinului de lângă Gară, care nu poate fi olimpic, pentru că-i lipsesc niște centimetri în lungime (cel puțin așa am aflat), povestea se repetă. Și stadioanele existente „respiră” tot din perioada comunistă, pe „Municipal” fiind pusă, acum, crucea speranței Polivalentei. Poate, dacă n-am fi organizat FOTE, în 2013, nu ar fi existat nici patinoarul din Tractorul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.