Nicolae Stanciu: „Nu vreau să par arogant şi lipsit de respect, dar cred că suntem mai buni decât Lituania”
Înaintea confruntării cu Lituania, care va avea loc diseară, de la ora 21.45, la Vilnius, în grupa 4, seria C a Ligii Națiunilor, selecționerul Naționalei României, Cosmin Contra, a declarat: „E un meci important în economia grupei. După două egaluri e clar că acest meci este unul foarte important pentru noi. Dorința noastră e să rămânem în cărți pentru ocuparea primului loc în grupă. Știm echipa Lituaniei, chiar dacă a pierdut primele două meciuri a avut momente foarte bune. Putea scoate rezultate mult mai bune. A pus în dificultate și Serbia, favorita acestei grupe. E o echipă periculoasă, o echipă care ne poate pune mari probleme dacă nu vom fi foarte atenți. Mai ales că jucăm și pe un teren sintetic, pe care nu suntem obișnuiți. Am încredere în băieți, chiar dacă am avut doar două zile de antrenament în efectiv complet. Sper ca băieții să prindă o zi bună și să câștigăm acest joc. Nu ne facem calcule, noi trebuie să intrăm pe teren și să câștigăm indiferent de adversarul pe care îl avem în față. Trebuie să avem personalitate”.
„Nu cred că e important cine marchează, e important să câştigăm şi să luăm toate cele trei puncte. Am văzut poze pe internet cu terenul, sper să ne adaptăm rapid. Nu avem amintiri plăcute din Kazahstan unde am jucat tot pe teren sintetic şi sperăm să nu se repete istoria. Nu vreau să par arogant şi lipsit de respect, dar cred că suntem mai buni decât ei. Dar trebuie să arătăm asta în teren. Probabil, terenul sintetic va echilibra şansele pentru ei”, a spus Nicolae Stanciu.
FOTO: frf.ro
CITEȘTE ȘI:
„11”-LE ROMÂNIEI cu Lituania!!!… 2 noutăţi faţă de echipa trimisă de Contra pe teren la Belgrad!!!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.