Nicolae Stanciu: „Era un simplu 11 metri. Îmi cer scuze colegilor şi românilor pentru că am ratat”
Nicolae Stanciu putea aduce victoria României în partida cu Muntenegru, prima din preliminariile Campionatului Mondial din 2018, dar a ratat un penalty la ultima fază a meciului.
„E foarte greu. Dacă marcam, începeam cu o victorie, ceea ce era foarte important. Îmi cer scuze colegilor şi românilor pentru că am ratat. Din păcate nu am înscris şi acum avem doar un punct. S-a întâmplat să ratez, îmi asum acest lucru şi faptul că nu am câştigat, dar probabil că nu va fi ultima oară când bat penalty. Nu a fost vorba de oboseală. Era un simplu 11 metri şi nu am reuşit să marchez. Nu a fost nici primul, nici ultimul penalty pe care l-am ratat. Cu siguranţă o să mai bat. Trebuia să câştigăm indiferent de starea terenului. Şi noi, şi ei am jucat pe acelaşi gazon. Trebuie să învăţăm din greşelile făcute acum şi să câştigăm dubla din octombrie. Sunt câţiva băieţi noi, pe care trebuie să-i ajutăm să se integreze”, a declarat Stanciu.
CITEȘTE ȘI:
Christoph Daum: „Nu se câștigă calificarea din primul meci”
Keșeru a ajuns LA SPITAL!!! Diagnosticul dat de medici…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.