Sport

Neymar va fi amendat cu 375.000 de euro

 

Atacantul Neymar va fi amendat cu 375.000 de euro pentru că nu s-a prezentat la antrenamentele echipei PSG pentru noul sezon, informează marca.com, conform News.ro. Gruparea pariziană a emis un comunicat, în care a precizat că jucătorul va fi sancţionat pentru absenţă. Suma de 375.000 de euro reprezintă un bonus pe care jucătorul urma să-l primească în luna iulie. Este vorba de o clauză de bună purtare din contractul lui, care îl obligă, printre altele, în schimbul sumei amintite, primite lunar, să fie punctual, să se antreneze la intensitate maximă, să participe la activităţi cu suporterii şi cu mass-media. Toţi jucătorii din lotul PSG au o astfel de clauză, însă suma din contractul lui Neymar este cea mai mare. De exemplu, în aceleaşi condiţii, căpitanul Thiago Silva încasează numai 33.000 de euro. Amenda primită de jucătorul brazilian reprezintă aproximativ 1 la sută din salariul său anual.

Neymar vrea să plece de la PSG şi să se întoarcă la Barcelona. Nici PSG nu-l mai doreşte pe brazilian, dar nu vrea să-i permită transferul decât pe o sumă consistentă, pe care catalanii nu ar fi foarte dispuşi să o achite.

 

  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare