Sport

Neputincioși la Ploiești

  • article_248971_1.jpg
 

Pe un teren foarte greu, Astra Ploiești și FC Brașov s-au duelat ieri în runda a doua a returului Ligii 1 la fotbal.
Disputa a început sub semnul echilibrului, însă, după avertismentul dat de Strătilă, în minutul 16, L. Ganea a deschis scorul, reluând cu capul de lângă N. Constantin și I. Voicu centrarea lui Mihalache. Până la pauză, „galben-negrii” au încercat să restabilească egalitatea, au controlat ostilitățile, dar nu au găsit drumul spre gol, cele mai importante șanse fiind irosite de Ilyes, în minutele 39 și 44. La începutul părții secunde, Roman a fost faultat clar în careu de Mendez, însă arbitrul Radu Petrescu a văzut altceva și i-a arătat mijlocașului „stegar” cartonașul galben pentru simulare. Apoi, oaspeții au continuat să atace, însă terenul mocirlos sau propria neputință au fost factorii care au stat în calea lor. Și dacă „galben-negrii” au irosit cu seninătate șansele avute, în minutul 83, L. Ganea a punctat simplu, pentru 2-0, la capătul unui contraatac dus perfect de gazde. La faza imediat următoare, Ilyes a transformat un penalty obținut de N. Constantin, dar în prelungiri Savic și-a batut joc de o fază pe care a dus-o bine până în momentul șutului și ai noștri au părăsit terenul învinși.
Viorel Moldovan a analizat la final: „Am pierdut trei puncte extrem de importante și e păcat că am controlat jocul de la un capăt la celălalt. Astra a fost mai pragmatică, făcând diferența la singurele faze în care a ajuns în careu. Am avut și un penalty clar neacordat la Roman…”.
Altfel, așa cum se știe, „stegarii” Mihai Roman și Dușan Savic au fost convocați la echipele naționale ale României și Macedoniei pentru partidele amicale pe care acestea le vor susține miercuri cu Israelul, respectiv cu selecționata Muntenegrului. Apoi, Sabrin Sburlea a fost chemat la echipa națională de tineret, pentru testul cu gruparea similară a Israelului, care va avea loc tot miercuri, la Tel Aviv.

Astra Ploiești – FC Brașov 2-1 (1-0)
Stadion: „Astra”; teren greu; vreme închisă; spectatori aprox. 2.000
Au marcat: L. Ganea (min. 16 și 83) / Ilyes (min. 87 – penalty)
Astra (alb complet): Miron 6 – Mihalache 6, Mendez 5, Oprsal 6, Kruchovscwki 5 – Strătilă 7, Takayuki (cpt) 6, V. Gheorghe 5.5, A. Stan 5.5 (min. 58 Paulinho 5.5) – D. Silva 5.5 (min. 67 Gusev 5), L. Ganea 7.5
Antrenor: N. Napoli 6
FC Brașov (negru-galben/negru/negru-galben): Mincă 5 – I. Voicu 5.5, N. Diogo 5.5, N. Constantin 5.5, Ezequias 5.5 – Roman 5.5 (min. 64 Landauri 5.5), Ilyes (cpt.) 6, N. Grigore 5.5, C. Munteanu 5.5 (min. 78 Cristescu) – Sburlea 5 (min. 68 Savic 5), Zaharia 5
Antrenor: V. Moldovan 5
Arbitri: R. Petrescu (București) 4 – Ed. Dumitrescu (Pitești) 7, S. Gheorghe (Suceava) 7
Cartonașe galbene: Oprsal, Takayuki / N. Constantin, Roman, Ezequias
Observatori: M. Vădan, D. Petrescu (ambii din București)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google