Ne-am liniştit

Ministrul de resort a spus deunăzi că se lucrează insistent la Legea Sportului, una care în forma actuală nu încurajează nicicum investiţiile şi sponsorizările, generând, în amestec cu toxica birocraţie mioritică, un blocaj total, pigmentat cu tot mai dese dispariţii de cluburi. Am aflat, astfel, că există două variante, fie vor fi aduse modificări actualei legi, fie se va face alta nouă. În ritmul ăsta trepidant, în noua campanie electorală se va promite solemn că prin 2050 importanta lege va fi, în sfârşit, adoptată, ajutând, astfel, tinerii obezi să facă sport pe calculator.

La rându-i, blajin, preşedintele COSR doreşte să implementeze modelul unguresc în România, acolo unde sportul a devenit – pe bune – politică de stat. Frumoasă intenţie, însă la modul în care guvernanţii privesc sportul în România, domeniu aflat în coada cozilor priorităţilor, în ciuda vorbelor frumoase, mieroase, nu se va schimba absolut nimic. Olimpicii supravieţuitori vor rămâne rupţi în fund, şi la propriu, şi la figurat, precum la Rio 2016.

Altfel, pentru mulţi aşa-zişi performeri de la noi, sportul a devenit o modalitate gratuită de a face turism, d’aia unii parteneri externi, care au vrut să ajute, au întors spatele neseriozităţii într-un final, invocând nişte motive stupide pentru a nu-i face de ruşine pe „asistaţii social”. Cu muşchii umflaţi, respectivii s-au antrenat afară luni bune, iar la Mondiale – de exemplu, după ce la primele probe au ieşit printre ultimii, dacă totuşi s-au calificat in extremis, au decis să declare forfait pentru restul competiţiei, probabil din prea mult dor de ţara dragă.