Naționala de handbal feminin debutează în preliminariile Euro 2018
Naționala de handbal feminin susține în această săptămână primele două partide din grupa 4 a preliminariilor Campionatului European din 2018. Mâine, de la ora 19.00, „tricolorele” vor juca la Rm. Vâlcea cu Austria, iar duminică se vor duela în deplasare cu Portugalia. Din grupă mai face parte Rusia. Pentru cele două partide, de la Corona Brașov selecționerul Ambros Martin le-a convocat pe Laura Chiper, Daria Bucur și Cyntia Tomescu.
„Ştim Austria, o cunoaştem de la meciurile din luna iunie, când am jucat pentru calificarea la Campionatul Mondial, nu a fost deloc uşor. Ambele meciuri au fost dificile, mă aştept să fie la fel şi acum. Despre Portugalia nu ştim foarte multe lucruri, dar trebuie să fim atenţi, toate meciurile sunt foarte importante. Echipa se prezintă mult mai bine decât la precedentele confruntări cu Austria, de la sfârşitul sezonului trecut, fetele au venit la lot într-o formă bună. Sper că vom face un meci bun şi vom câştiga”, a declarat Ambros Martin.
„Să nu uităm cât de greu ne-a fost în vară împotriva Austriei. Ne dorim să jucăm bine şi să nu mai avem atâtea emoţii ca în meciul jucat la Oradea în preliminariile pentru Campionatul Mondial. Cred că suntem favoriţi în meciul de miercuri, ne dorim să debutăm cu dreptul în această campanie de calificare. Este foarte important să câştigăm cu Austria, dar şi meciul din Portugalia”, a punctat căpitanul Naționalei, Cristina Neagu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.