Sport

Naționala de handbal feminin a revenit în țară

 

Componentele echipei naționale de handbal feminin a României au revenit astăzi în țară. „Tricolorele”, care au ocupat poziția a noua la Jocurile Olimpice, au fost așteptate la Aeroportul „Henri Coandă” de Alexandru Dedu, preşedintele Federației Române de Handbal.

„Nu ne aşteptam la acest rezultat. Ne doream şi nici nu ne gândeam că nu o să ieşim din grupă, să jucăm sferturi de finală. Din păcate asta e situaţia. A trecut o săptămână de când am ieşit din competiţie, au fost destule zile de dezamăgire şi supărare dar trebuie să mergem mai departe. Pentru fiecare urmează acum competiţii la club, alte provocări, trebuie să ridicăm capul şi să mergem mai departe. Eu nu am simţit nici o presiune, îmi doream foarte mult o medalie, m-am pregătit toată vara numai cu gândul acesta. Din păcate a fost acel meci pierdut împotriva Angolei, iar meciul cu Brazilia a fost aşa o continuare a stării în care ne aflam după meciul cu Angola. Ne-am trezit destul de târziu, am câştigat două meciuri importante, împotriva Muntenegrului şi Spaniei, nu am avut însă puterea nici psihică şi nici fizică să obţinem un punct împotriva Norvegiei şi am ieşit din competiţie. Nu sunt multe de spus, sunt însă multe lucruri de analizat. Nu pot să spun acum de ce am pierdut în faţa Angolei şi de nu am ieşit din grupă. Primele două meciuri au fost negre, pot să zic un dezastru. Mergem mai departe, urmează alte competiţii. Eu am trăit foarte multe dezamăgiri de când joc handbal, dacă nu mergeam mai departe nu reuşeam însă să am şi succese. Trebuie să înţelegem că nici o echipă nu stă într-o singură jucătoare, trebuie să joace şapte în acelaşi timp şi 14 în echipă şi atât timp cât fiecare este 100% din potenţial, echipa are şanse foarte mari să câştige şi să obţină rezultate. Eu nu m-am antrenat în ultimele săptămâni, am fost accidentată, nu jucasem nici un meci oficial din mai, am făcut tot ce am putut pentru echipa naţională, dar repet echipa naţională nu înseamnă o singură jucătoare, înseamnă şapte în acelaşi timp pe teren”, a declarat Cristina Neagu, conform Agerpres.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare