Sport

Mutu sau Chivu?

 

Naționala de fotbal tineret a României încă n-are selecționer, după ce Mirel Rădoi a fost avansat la prima reprezentativă. La Comisia Tehnică a FRF au fost introduse în joben următoarele nume: Edi Iordănescu, Costel Enache, Adrian Mutu și Cristi Chivu, magicianul Mihai Stoichiță amestecând în continuare variantele, cu bagheta sa de vrăjitor, până când Răzvan Burleanu (ăăă, Comitetul Executiv) se va hotârî.

Totuși, primii doi par, deja, excluși din calcule. Edi Iordănescu este un antrenor pretențios, iar salariul de la „micuța” Mediaș este mai mare decât ce i-ar oferi federalii, în vreme ce Costel Enache a semnat cu Petrolul Ploiești în urmă cu puțin timp.

La un moment dat, Adrian Mutu era dat ca favorit, antrenorul speranțelor celor de la Al-Wahda fiind în joc de glezne, dar probabil că, ulterior, s-a ținut cont de trecutul „făinos” al acestuia, cu multele escapade avute în viața extrasportivă (ce model ar fi fost pentru tinerii „tricolori”?!…). În plus, din cauza temperamentului său coleric, și-ar putea inhiba elevii, punându-i în situații stânjenitoare, umilitoare.

Cristi Chivu este un tip serios, familist convins, are în palmares trofeul Ligii Campionilor și, în decursul carierei continue la nivel înalt (Ajax Amsterdam, AS Roma, Inter Milano), și-a sacrificat chiar și sănătatea în numele marii performanțe. Acum, îi pregătește pe „ner-azzurrii” Under 17 și se școlește la Coverciano, nu prin străfundurile Chișinăului, pentru a dobândi licența Pro. Singurul său inconvenient ar fi că pare legat mai mult de „Generația de Aur” decât de politrucii ce au pus stăpânire pe Casa Fotbalului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button