Sport
Medalii de aur pentru Cătălina Ponor, la bârnă și sol
Cătălina Ponor a câștigat finalele de la bârnă și sol, duminică, la concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Baku (Azerbaidjan). Tripla campioană olimpică de la Atena (2004) s-a impus la sol cu 13,433, devansându-le în finală pe australianca Emily Little, 13,400, și pe azera Marina Nekrasova, 12,833. La bârnă, Ponor a ocupat primul loc în finală cu 13,833, fiind urmată în clasament de grecoaica Vasiliki Miloussi, 13,633, și Emily Little, 13,433.
Cătălina Ponor se calificase în finale cu cele mai mari note, 13,233 la sol și 14,233 la bârnă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.