Sport

Meci de vacanță pe „Tineretului”

  • article_254393_1.jpg
 

Stadionul „Tineretului” va găzdui astăzi, de la orele 16.30, confruntarea dintre două echipe lipsite de griji în finalul Ligii 1 la fotbal, FC Brașov și Gloria Bistrița.

Dacă „galben-negrii” au ratat obiectivul propus, „vampirii” au primit răsplata pentru parcursul din retur și    s-au îndepărtat de zona fierbinte a ierarhiei.
„Vom întâlni o echipă complet schimbată față de prima parte a campionatului, care a avut evoluții bune în ultimul timp. Nu ne va fi ușor, dar sper că ne vom impune și vom obține cele trei puncte pe care le dorim. Chiar dacă sunt câteva absențe, am soluții pentru a alcătui un prim «11» care să câștige”, a comentat antrenorul Viorel Moldovan.
Deși sunt unele voci care susțin că în vară președintele Dinu Gheorghe va pleca la Steaua împreună cu mai mulți „stegari”, „Moldo” a opinat: „Încerc să mă detașez și vreau să ne facem treaba profesionist până la finalul sezonului. Să lăsăm timpul să le decidă pe toate. Se vehiculează prea multe și nu este treaba mea. Pot spune doar că am avut un an foarte greu și aștept să văd ce strategie se va face pentru viitor și dacă va exista o stabilitate financiară”.
La rândul său, „principalul” bistrițenilor, Marius Șumudică, a comentat: „Chiar dacă FC Brașov are un lot extrem de valoros, unul dintre cele mai bune din campionat, am venit sub Tâmpa să obținem un rezultat pozitiv. Am dovedit că putem face față cu brio oricărui adversar. Mai sunt patru runde și încercăm să obținem cât mai multe puncte”.
Cum Cristescu, Ezequias și I. Voicu sunt suspendați, Coman și St. Stancu accidentați, iar Roman și Zaharia incerți, tehnicianul Viorel Moldovan ar putea miza pe: Mincă – R. Duarte, Abrudan, N. Diogo, Cr. Ionescu – C. Munteanu (Roman), Ilyes, N. Grigore, Landauri – Sburlea, Savic.

La zi în Liga 1

Ieri, în etapa a 31-a a Ligii 1 s-au disputat partidele: Ceahlăul Piatra Neamț – Universitatea Craiova 2-1; Pandurii Tg Jiu – Politehnica Iași 1-1; Gaz Metan Mediaș – Rapid București 0-0; Steaua București – Astra Ploiești 2-0.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google