Markus Juurikkala e noul selecţioner al Naţionalei de hochei pe gheaţă. FRHG, anunţ oficial. Obiectivul pentru Campionatul Mondial din 2026

Markus Juurikkala e noul selecţioner al Naţionalei de hochei pe gheaţă. FRHG a anunţat în această dimineaţă, pe Facebook că Markus Juurikkala este noul antenor al echipei naționale.
MyTEX a anunţat mutarea în exclusivitate încă de pe 23 august, iar aseară a scris, tot în exclusivitate, că Biroul Federal al FRHG l-a numit pe finlandez.
Tot MyTEX a anunţat că unul dintre secunzii lui Juurikkala va fi Levente Zsok, lucru confirmat de FRHG. Al doilea secund va fi Robert Peter, iar Gellert Ruczuj va fi antrenorul portarilor.
Markus Juurikkala e noul selecţioner al Naţionalei de hochei pe gheaţă. „Sunt foarte entuziasmat de această oportunitate!”

„Sunt foarte entuziasmat de această oportunitate! Vreau să mulțumesc Federației Române de Hochei pentru încrederea acordată! Este o onoare pentru mine să reprezint echipa națională a României în calitate de antrenor principal! Antrenoratul este o muncă de echipă și cred că staff-ul alături de care voi lucra este unul grozav. Îi cunosc și pe jucători, i-am antrenat sau am jucat împotriva lor, așa că am o imagine clară despre hocheiștii români, ceea ce, bineînțeles, mă va ajuta.
Voi aduce propria mea personalitate și valorile în care cred la echipa națională. Cred în atmosfera pozitivă și în încrederea reciprocă dintre jucători și antrenori. Acestea trebuie să se reflecte în acțiunile corecte pe gheață, jucătorii trebuie să fie dispuși să muncească unii pentru ceilalți și să pună echipa pe primul loc, întotdeauna. Îmi place să creez o energie pozitivă în jurul echipei, dar când vine momentul să muncim, o facem cu toții, la maximum.
Văd această oportunitate și ca pe o experiență valoroasă pentru mine, din care pot învăța multe, dar în același timp să ofer cunoștințele mele în slujba hocheiului românesc. Aștept cu nerăbdare să începem. Obiectivul principal este, bineînțeles, să fim la cel mai înalt nivel al nostru în China, la Campionatul Mondial. Nu este un secret că vrem să câștigăm acolo!”, a declarat Markus Juurikkala, conform Facebook FRHG.
Juurikkala, care îl înlocuieşte pe Dave MacQueen, va avea misiunea de a readuce România în eşalonul secund al hocheiului mondial.
Pentru asta, „tricolorii” trebuie să câştige Divizia IB a Campionatului Mondial, care va avea loc în primăvara anului viitor, în China. „Tricolorii” se vor duela cu reprezentativa ţării gazdă, Coreea de Sud, Estonia, Spania şi Olanda.
FOTO: Facebook FRHG
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

