Sport

Marius Copil a pus capăt colaborării cu Andrei Pavel

 

Tenismanul Marius Copil a anunţat, sâmbătă, pe Facebook, că a încetat colaborarea cu antrenorul Andrei Pavel, după şapte luni de când cei doi au început să lucreze împreună, scrie News.ro.

 „Aş vrea să anunţ că în această săptămână am încetat colaborarea cu Andrei Pavel. Am învăţat multe în perioada în care am lucrat împreună, nivelul jocului meu a crescut şi am făcut împreună un rezultat excepţional, dar în acest moment am decis amândoi că e mai bine să ne oprim. Îi mulţumesc că a fost lângă mine şi a încercat să-mi transmită toate lucrurile pe care el le-a acumulat de-a lungul timpului. Mulţumesc, Andrei!“, a scris Copil pe Facebook. Marius Copil, locul 72 ATP, a fost eliminat, în această săptămână în primul tur al turneului de 500 de puncte de la Rotterdam, cu premii totale de două milioane de euro. Cei doi colaborau din 2018, de la turneul ATP de la Cincinnati din august. Înainte de Pavel, 45 de ani, Copil a lucrat cu Andrei Mlendea, 34 de ani. Deși nu l-a făcut vinovat pe Andrei Pavel, ruptura s-ar fi produs din cauza rezultatelor slabe din acest sezon.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare