Maratonul Internațional Brașov, ÎN SPRIJINUL lui Robert Cadar!
Organizatorii Maratonului Internațional Brașov powered by Telekom Sport susțin cauza umanitară a brașoveanului Robert Cadar, alergător și fotograf diagnosticat cu o formă rară de cancer.
Începand din 4.05.2018, jumătate din taxele de înscriere la competițiile de maraton și semimarton vor fi direcționate către Robert. În plus, prin intermediul platformei Galantom, se poate face strângere de fonduri pentru aceeași cauză, organizatorii urmând sa dubleze suma strânsă în limita a 3.000 de lei.
Brașoveanul Robert Cadar este, din acest an, și imagine a Maratonului International Brașov. Cunoscut pentru ambiția și determinarea sa, Robert Cadar a devenit, în ultimii ani, imaginea performanței sportive și a altruismului, prin implicarea sa în numeroase proiecte și cauze sociale.
Robert are 39 de ani, este inginer de profesie, blogger și alergător montan. Tot el este cel care a creat comunitatea #alergBrașovul și s-a implicat permanent în organizarea evenimentelor caritabile. Robert se luptă cu o formă rară de cancer, însă zi de zi aleargă și mobilizează oamenii din jurul său.
Organizatorii Maratonului Internațional Brașov lucrează alături de comunitatea locală și, pe lângă sprijinul acordat Hospice Casa Speranței, încurajează și adopția cât mai largă a sportului și a stilului sănătos de viață, atât prin trecerea Crosului Universității „Transilvania” sub umbrela Maratonului, cât și prin acordarea accesului gratuit pentru brașoveni la cursele populare și la Cursa Copiilor.
Maratonul Internațional Brașov înseamnă două zile de spectacol, pe 19 și 20 mai, și surprizele unui eveniment la standardele AIMS, cel mai important for internațional din domeniu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.