Sport

Mămica Sorina Grozav, din nou la handbal / Bunica și-a intrat în rol

Mămica Sorina Grozav, din nou la handbal.

Fosta jucătoare a Coronei Brașov a fost prezentă la reunirea Rapidului, intrând în pregătirile echipei pentru noul sezon competițional. Se știe, Sorina Grozav, fostă Tîrcă, a născut în luna aprilie a acestui an, fiul său și al atacantului celor de la Petrolul Ploiești numindu-se Cezar.

Mămica Sorina Grozav, din nou la handbal

„Mi-a fost foarte dor, mă bucur că sunt aici. Mă simt bine, dar cu siguranță va fi greu, trebuie să o iau treptat cu pregătirea și vom vedea pe parcurs cum voi fi. Sper să fie un sezon cât mai bun, nu am așteptări foarte mari de la mine, dar îmi doresc să revin la forma inițială cât mai repede. În Champions League, eu zic că vom fi bine, dacă o luăm pas cu pas și cu o pregătire bună, vom ajunge departe”, a declarat Sorina Grozav la revederea cu coechipierele sale.

David Ginesta Montes, antrenorul Rapidului, a relatat și el cu privire la Sorina Grozav, dar nu numai: „Mă bucur că este alături de noi, va începe încet, încet, dar 100% va fi bine. Ne dorim să câștigăm tot în acest sezon pe plan intern. Avem echipă puternică, vrem primul loc în Liga Florilor MOL și o clasare cât mai sus în EHF Champions League”.

Mămica Sorina Grozav, din nou la handbal

Astfel, Mariana Tîrcă a intrat în atribuțiile de bunică, având grijă de nepoțelul său.

Mămica Sorina Grozav | MyTex.ro
Mămica Sorina Grozav, din nou la handbal / Bunica și-a intrat în rol 10

În altă ordine de idei, se aude, din nou, insistent, că Mariana Tîrcă va conduce secția de handbal de la Corona Brașov, după ce George Scripcaru va fi instalat, în toamnă, în funcția de primar al orașului de la poalele Tâmpei. În plus, „domnia” lui Alexandru Dedu s-ar apropia de sfârșit.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button