Sport

Mai toți îl vor (Ry)DEMIS!

 

Să fim sinceri, nu ne așteptam ca prima reprezentativă feminină de handbal a României să facă furori la Campionatul Mondial, ținând cont, în special, de cazul Corona, care a destabilizat echipa chiar înainte de plecarea acesteia în Japonia. În ciuda faptului că obiectivul a fost îndeplinit – calificarea la turneul preolimpic, conjunctural, semnalul de alarmă în privința viitorului este dat de jocul „tricolorelor”, care în multe momente a scârțâit îngrozitor. Dincolo de locul 12 ocupat în lume (în ce domeniu se mai află țara noastră așa de sus în top?!…), nimeni nu și-ar fi imaginat vreodată că niponele – niște semi-amatoare – ne-ar putea învinge la 17 goluri diferență, o rușine fără margini pe care au simțit-o, iritant, toți iubitorii handbalului românesc.

Sigur, cu Cristina Neagu în frunte, sleită de puteri și cu genunchiul în continuare în piuneze, jucătoarele vin acasă supărate, afectate și de criticile dure emise în România, „proastele ăstea, rușinea țării”, cum cu năduf a scris Crina Pintea pe rețelele de socializare.

E drept, mai sunt speranțe să se dreagă busuiocul (mici, dacă ținem cont de suspendările, deocamdată provizorii, ale Elizei Buceschi și celorlalte „galben-albastre”), iar selecționata să se califice la Jocurile Olimpice, dar pentru asta trebuie demis, urgent, antrenorul Tomas Ryde. S-a văzut că, abulic, omul e depășit de vremuri, trăind, senin – dolce far niente, într-o capsulă din care n-are cum să fie scos. Nici nu știa ce indicații să dea la time-out-uri, lăsându-i inițiativa secundului Costică Buceschi… Selecția, tactica aleasă, totul a fost dezastruos și, alarmant, Alexandru Dedu pare să meargă pe acest model suedez până-n pânzele albe ale falimentului.

Ar fi bine ca onor Consiliul de Administrație al FRH, dacă nu cumva își va face seppuku, metaforic vorbind, să țină cont, în ultimul ceas, de sfaturile lui Gheorghe Tadici, Marianei Târcă și Radu Voina, să lase dușmăniile deoparte, până nu-i prea târziu. Variante de selecționer „profi”, cu tact pedagogic și chiar cu atuul tinereții, ar fi la îndemână, Florentin Pera, Adi Vasile, Ovidiu Mihăilă.

CITEȘTE ȘI: C.M. HANDBAL FEMININ. UMILINŢĂ şi cu JAPONIA. „Tricolorele” au încheiat ÎN GENUNCHI un turneu final RATAT. Demisionează Dedu?

Gheorghe Tadici cere DEMISII la FRH!

BRAȘOV. Mariana Târcă – ATACURI ȘI ÎNȚEPĂTURI; despre Ryde și… Cristina Neagu!

Radu Voina: „Ryde ne ia de proști”!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare