Sport

LPF, călcată în picioare de FRF. Federația lui Burleanu, amenințată cu procese

 

Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal, care a avut loc astăzi, a arătat la ce nivel de putere a reușit să ajungă președintele Răzvan Burleanu. Practic, astăzi, Liga Profesionistă de Fotbal a fost călcată în picioare de FRF.

Prima propunere care a trecut fără probleme la vot a fost cea prin care s-a slăbit puterea Ligii 1 în Comitetul Executiv al FRF. Astfel, de astăzi, după aprobarea modificării de statut, preşedintele LPF nu va mai fi automat vicepreşedinte al FRF şi, implicit, membru în Comitetul de Urgenţă al FRF. Totodată, LPF nu va mai trimite în Comitetul Executiv, pe lângă preşedintele său, doi reprezentanţi, ci doar unul.

Apoi, fără nici o emoție a trecut și propunerea ca o parte din banii din drepturile TV ale meciurilor din Liga 1 să meargă către cluburile din ligile inferioare. Cu doar 11 voturi împotrivă și două abțineri s-a votat ca 5% din cei 27,5 milioane de euro (fără TVA), adică peste 1,3 milioane de euro, să meargă către grupările din eşaloanele al doilea şi al treilea. Toate cluburile din Liga 1 au fost împotriva solidarității financiare și au de gând să dea în judecată Federația Română de Fotbal.

„E dreptul fiecăruia să se adreseze instanței. Dar nu au șanse să câștige. Este o decizie a Adunării Generale, aprobată cu o majoritate covârșitoare”, a reacționat Răzvan Burleanu.

În fine, s-a votat inclusiv schimbarea articolului 50 din Statutul FRF, în care sunt stipulate condiţiile ce trebuie îndeplinite de candidații la şefia FRF, toul pentru ca Burleanu să își elimine posibilii adversari cu forță la viitoarele alegeri. Modificare a fost votată fară a fi discutată în timpul ședinței.

FOTO: gsp.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button