Liverpool – Real Madrid și PSG – Bayern, cele mai tari meciuri din etapa a 4-a din Champions League

Etapa a 4-a din Champions League ne propune două meciuri de top, cât niște finale. Liverpool – Real Madrid și PSG – Bayern München au fost finale de Champions League în ultimii ani, dar acum reeditările lor vor avea loc în faza grupei.
Pe 4 noiembrie, de la ora 22:00, sunt programate simultan două meciuri de cinci stele. Liverpool – Real Madrid și PSG – Bayern München se joacă simultan, astfel că va fi o provocare pentru fanii fotbalului să aleagă ce să urmărească.
Liverpool și Real Madrid s-au întâlnit deja în trei finale de Champions League. Mai întâi în 1981, când competiția se numea Cupa Campionilor Europeni. Atunci, Liverpool a câștigat cu 1-0. Mai în actualitate, Real Madrid a câștigat două finale contra lui Liverpool:
- 2018: Real Madrid – Liverpool 3-1
- 2022: Liverpool – Real Madrid 0-1
Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată sezonul trecut, tot în faza ligii, când Liverpool a câștigat pe teren propriu cu 2-0. În total, Liverpool are 4 victorii cu Real Madrid, spaniolii au 7, iar un meci s-a terminat la egalitate.
În clasamentul din Champions League, Real Madrid are punctaj maxim după primele trei etape și este pe locul 5. Liverpool, în schimb, este pe 10, cu 6 puncte.
Ca formă de moment, Liverpool nu o duce deloc bine în campionat. În pofida transferurilor scumpe făcute în vară, „cormoranii” au patru eșecuri la rând în Premier League. În schimb, Real Madrid are un moral excelent după ce a învins-o pe FC Barcelona și s-a distanțat la 5 puncte în fruntea clasamentului din LaLiga.
Cotele afișate pe site-urile cu pariuri sportive fotbal prefațează un duel destul de echilibrat, în care Liverpool pornește, totuși, cu prima șansă, grație avantajului propriului teren.
- victorie Liverpool – 2.09
- egal – 3.84
- victorie Real Madrid – 3.14

PSG – Bayern München, reeditarea finalei din 2020
Un alt meci de top programat pe 4 noiembrie este cel dintre PSG și Bayern München. Cele două echipe se cunosc bine, deoarece s-au întâlnit de mai multe ori în ultimii ani. Cel mai important duel este finala Champions League din 2020, câștigată de Bayern cu 1-0, după golul lui Kingsley Coman.
Sezonul trecut, cele două echipe s-au întâlnit în faza ligii, iar Bayern München a câștigat cu 1-0 pe teren propriu. În total, Bayern s-a impus de 8 ori cu PSG, iar francezii de 6. Niciun meci nu s-a terminat la egalitate.
În acest moment, PSG și Bayern conduc în clasamentul din Champions League, cu punctaj maxim și cel mai bun golaveraj. PSG a dat 13 goluri în primele trei meciuri, iar Bayern unul mai puțin.
Cotele 1X2 ne indică un ușor avantaj pentru PSG să obțină victoria, în viziunea bookmakerilor:
- victorie PSG – 2.16
- egal – 4.13
- victorie Bayern München – 2.86
Meci ușor pentru Cristi Chivu
Cristi Chivu are un parcurs bun cu Inter Milano în Champions League. Echipa sa a câștigat toate cele trei meciuri de până acum, fără să primească vreun gol. În etapa a 4-a din Champions League, Inter Milano o va întâlni pe Kairat Almaty, din Kazahstan. Aceasta va fi prima întâlnire oficială dintre cele două echipe.
Kairat Almaty a pierdut la scor cu Sporting Lisabona și Real Madrid și a remizat cu Pafos.
Pe lângă aceste dueluri, numele importante din Europa vor avea parte și ele de confruntări interesante. FC Barcelona va merge în Belgia, pentru a juca împotriva lui Club Brugge. Arsenal se deplasează la Slavia Praga, iar Juventus Torino o va întâlni pe teren propriu pe Sporting Lisabona. Echipa lui Dennis Man, PSV, va juca în deplasare cu Olympiakos.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






