Liverpool, marș spre titlu. Klopp: „Nu sunt cel mai deştept om din lume, dar nu sunt nici idiot”
Liverpool domină autoritar Premier League și este favorită la titlu, pe care l-ar câștiga după o pauză de 19 ani, ultimul trofeu în competiția internă, al 18-lea din palmares, fiind cucerit de „cormorani” în 1990.
În ultimul meci din 2018, Liverpool a făcut instrucție cu Arsenal, pe care a învins-o cu 5-1. Oaspeții au deschis scorul în minutul 11 prin Maitland-Niles, însă în doar cinci minute Firmino a reușit o „dublă” și și-a dus echipa în avantaj. Până la pauză, Mane a făcut 3-1, iar Salah a transformat un panalty și a dus scorul la 4-1. În partea a doua, „cormoranii” au mai obținut o lovitură de la 11 m, iar Salah l-a lăsat pe Firmino să execute, brazilianul reușind tripla.
„Când Mo l-a lăsat pe Bobby să înscrie, aproape că mi-a venit să plâng. Ştim cu toţii cât îşi doreşte Mo să marcheze, dar a făcut un gest superb, i-a cedat unui coleg această bucurie. A fost un meci deschis, iar asta ne convine foarte mult. Am încercat să punem presiune pe adversari încă din jumătatea adversă, pentru a recupera cât mai repede baloanele. A fost o primă repriză sălbatică, dar în a doua parte lucrurile s-au mai calmat. Una peste alta, un 5-1 contra lui Arsenal nu se întâmplă în fiecare zi, sunt foarte fericit pentru băieţi. A fost un 2018 în care nu am nici un motiv să mă lamentez de ceva. Nu sunt cel mai deştept om din lume, dar nu sunt nici idiot. Nu înseamnă nimic avansul ăsta încă. Am auzit în vestiar, înainte de meci, de rezultatul lui Tottenham şi nu am văzut nici un zâmbet pe faţa vreunui jucător”, a declarat tehnicianul Jürgen Klopp.
Liverpool rămâne neînvinsă și este prima în clasament, cu 54 p, nouă peste Tottenham, care a pierdut pe „Wembley” cu Wolverhampon, 1-3. Manchester City, care va juca astăzi cu Southampton, este a treia, cu 44 p.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.