Sport

LIGA NAȚIUNILOR. E oficial, România se află în a treia grupă valorică!!! Ce adversari poate avea?!…

 

UEFA a anunţat, oficial, astăzi, componenţa celor patru grupe pentru Liga Naţiunilor la fotbal, competiție care înlocuiește, în parte, meciurile amicale interțări.

Interesant este că și prin Liga Națiunilor se poate ajunge la Euro 2020, astfel: cele mai bune patru echipe din fiecare divizie care nu s-au calificat la turneul final amintit vor intra într-un play-off organizat pentru fiecare ligă în parte. Învingătoarea fiecărui play-off va primi câte un bilet câștigător, așadar va fi o selecționată și din cel mai slab eșalon valoric.

Ca urmare a rezultatelor slabe obținute în ultima perioadă, România a fost repartizată în Liga C a Ligii Națiunilor, care are următoarea alcătuire:

Urna 1 – Ungaria, România, Scoţia, Slovenia

Urna 2 – Grecia, Serbia, Albania, Norvegia

Urna 3 – Muntenegru, Israel, Bulgaria, Finlanda

Urna 4 – Cipru, Estonia, Lituania

Câștigătoarele celor patru grupe (una va avea doar 3 echipe) vor accede în Liga B, ultimele clasate vor retrograda în Liga D.

Iată și componența celorlalte divizii:

Liga A

Urna 1 – Germania, Portugalia, Belgia, Spania

Urna 2 – Franţa, Anglia, Elveţia, Italia

Urna 3 – Polonia, Islanda, Croaţia, Olanda

Final four-ul este programat în iunie 2019. Ţara organizatoare va fi aleasă prin tragere la sorţi. Ultimele clasate din fiecare grupă retrogradează în Liga B.

Liga B

Urna 1 – Austria, Ţara Galilor, Rusia, Slovacia

Urna 2 – Suedia, Ucraina, Irlanda, Bosnia-Herţegovina

Urna 3 – Irlanda de Nord, Danemarca, Cehia, Turcia

Primele clasate din fiecare grupă acced în Liga A, ultimele retrogradează în „C”.

 

Liga D

Urna 1 – Azerbaidjan, Macedonia, Belarus, Georgia

Urna 2 – Armenia, Letonia, Insulele Feroe, Luxemburg

Urna 3 – Kazahstan, Moldova, Liechtenstein, Malta

Urna 4 – Andorra, Kosovo, San Marino, Gibraltar

Învingătoarele din cele 4 serii vor ajunge în Liga C


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare