Liga I. Viitorul urcă pe locul secund
Viitorul Constanța a câștigat în deplasarea de la FC Voluntari, scor 2-1, chiar dacă a jucat cu un om în minus în ultimele 15 minute din joc, în etapa cu numărul 16 din Liga 1. Golurile au fost marcate de Mladen și Ghiță pentru trupa lui Gică Hagi, respectiv Tudorie pentru gazde, care au jucat 11 contra 10 din minutul 74, după eliminarea lui Tudor Băluță. La scorul de 1-0, Ianis Hagi a avut un gol anulat pe motiv de offside, unul semnalizat destul de târziu de asistent. A fost primul meci pe banca lui FC Voluntari pentru Cristiano Bergodi, italianul care le-a mai antrenat în Liga 1 și pe CFR Cluj, Rapid sau Steaua. După această victorie, Viitorul urcă pe 2 în prima ligă, cu 29 de puncte, la 4 lungimi distanță de liderul CFR Cluj, peste FCSB cu 28 de puncte sau Craiova cu 26.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.