Liga I. Gigi Mulțescu debutează cu victorie la Astra
Dinamo a pierdut cu 1-2 meciul jucat vineri seara, pe teren propriu, cu Astra Giurgiu, în etapa a 8-a a Ligii 1. La primul meci cu Gigi Mulțescu pe banca tehnică a giurgiuvenilor, Denis Alibec a spart gheața și a marcat primul său gol din acest sezon, în minutul 13. Apoi, în minutul 66, fostul vârf al lui FCSB i-a pasat superb lui Romario Moise, iar acesta l-a lobat pe Penedo pentru 2-0. În finalul meciului, nou venitul Danijel Subotic a marcat pentru Dinamo, iar Hanca a irosit în prelungiri două ocazii uriașe. Cu această victorie, Astra le egalează pe FCSB și Sepsi în fruntea clasamentului, toate trei cu câte 14 puncte, însă „roș-albaștrii” cu un meci mai puțin disputat. Dinamo rămâne cu 10 puncte și ocupă locul 8, ajungând la 16 goluri primite până acum în acest sezon.
Sâmbătă, 15 Septembrie, se vor disputa:
ora 15.00 Dunărea Călărași – FC Botoșani
ora 21.00 Gaz Metan Mediaș – CS Universitatea Craiova
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.