Liga I. CFR Cluj ratează șansa de a egala la puncte FCSB-ul
CFR Cluj n-a profitat de pasul greșit făcut de FCSB (scor 2-2 cu Viitorul) și a ratat șansa de a egala la puncte echipa lui Nicolae Dică, după ce a obținut doar o remiză pe terenul celor de la CSM Poli Iași, scor 1-1 (etapa a șasea din play-off-ul Ligii 1). Clujenii au deschis scorul prin George Ţucudean, în minutul 36. Atacantul a punctat din apropiere, cu o lovitură de cap, după o pasă a lui Omrani. În minutul 64, Ovidiu Haţegan a acordat lovitură de la 11 metri pentru gazde, transformată de Andrei Cristea și a adus primul punct pentru Iași în play-off. Pentru CFR Cluj urmează marele derby cu FCSB, foarte important în lupta pentru titlul de campioană. Partida dintre cele două formații se va disputa duminică (29 aprilie), pe „Arena Națională”, de la ora 20.45.
Ultimul meci al etapei a 6-a: Astra Giurgiu – CSU Craiova, luni, ora 20.45.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.