Liga 4 Brașov. Era 6-0 în minutul 16 și…

Liga 4 Brașov la fotbal a avut programate astăzi majoritatea meciurilor din etapa a 7-a.
La Cristian, Inter a condus cu 6-0 în minutul 16 disputa cu Carpaţi Berivoi, după care un jucător al oaspeţilor s-a accidentat şi n-a mai putut continua partida. Întrucât cei din Berivoi s-au prezentat la Cristian doar cu 7 fotbalişti, arbitrul a fluierat finalul confruntării. În mod normal, întâlnirea va fi câştigată de Inter Cristian, la masa verde, cu… 3-0!
Corona Braşov s-a impus cu 4-1 în deplasarea de la Aripile Braşov şi, astfel, a devenit singura formaţie din vârful clasamentului cu 19 puncte. Asta pentru că Măgura Codlea (17 p) nu a reuşit decât un egal, 0-0, în deplasarea de la Teutonii Ghimbav.
SR Braşov joacă mâine, la Prejmer, partida considerată pe teren propriu cu ACS Hălchiu. Meciul contează tot pentru Liga 4.
Clasamentul la zi poate fi văzut AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

