Sport

LIGA 3. Adrian Mititelu a comentat meciul echipei sale. Perlele patronului. „Kovari e ardelean get beget. Născut la Iași”

 

 

U Craiova 1948 a început sezonul Seriei a 3-a a Lgii 3 cu un succes, 3-0, cu Atletic Bradu.

Partida de la Severin a fost transmisă pe youtube, comentariul fiind asigurat de patronul „alb-albaștrilor”, Adrian Mititelu, care a oferit momente comice:

„Centrare, gol! Aaa, pardon! Îmi cer scuze, am văzut mingea în poartă”;

„Fu ofsaid. Eu așa am văzut. Cât pe-aici să aibă ocazie mare cei de la Bradu”;

„Construim arhaic, cu mingi lungi, ca pe vremea lui Jean Garabet. N-am avut nici o ocazie”;

„Se plâng oamenii că merge netul prost. Ne cerem scuze, aveam o audiență prea mare”;

„Raicea… Dă, bă, și tu drumul la minge”;

„Aici, la Târgu Jiu, tribuna a 2-a este goală, dar tribuna 1 e aproape plină. Pardon, aici la Severin am vrut să spun. Regret lipsa celor din Peluza Sud de la meci”;

„Goool! Tanarul Kovari reușește o execuție extraordinară! Deși are un nume cu conotații maghiare, Kovari să știți că nu are nimic în el din… deși știți că n-am nimic cu… Chiar sunt susținător al nației maghiare. Kovari e ardelean get beget. Născut la Iași”;

„Frumos. Bravo, mă, bine, mă, așa! Bine, Cârstea! Dar lasă și tu floricelele pentru mai târziu”;

„Pitic, pitic, dar Negru are viteză și e și bine făcut. Are alură de mare fundaș. Puțini fotbaliști ca el”;

„Lupu, frumos! Ah, fir-ar al naiba să fie! Dacă ar lua și mingea cu el când fuge, ar fi extraordinar”;

„Hai, mă, Dina! Centrare Lupu, marchează Dina. Într-o lună, o să vă putem da și reluări și tot ce trebuie. Lasă, că nici cei care vin la stadion n-au reluări, așa că…”;

„Face Lupu niște raiduri, zici că e Baltacha de la Dinamo Kiev! Celebra echipă de viteziști”;

„Compania RCS – RDS participă la furtul de identitate. Domnul Angheluță și compania vor primi citația. La Steaua respectă legea, dar lui CS U îi spun Universitatea Craiova fără nici un argument juridic. CS U va dispărea, ea e contemporana PSD-ului. Noi suntem un avatar puternic, am renăscut ca pasărea Phoenix. Povestea noastră va fi cu adevărat frumoasă atunci când vom fi din nou in Liga 1”.

„Și meciul s-a încheiat, am început cu dreptul. Vă mulțumim pentru atenție și să ne revedem cu toții la stadion, sau la televizor, fiecare după cum poate. Sper ca cei din Peluza Sud să mai reflecteze și să vină la meciurile noastre de acasă, nu numai în deplasări. Îmi voi face munca până la capăt și voi merge și la interviurile de după meci. Jucătorii aplaudă suporterii. Hai, mă Calule! Mamă, ce anemic e Calu când aplaudă, zici că l-a bătut cineva! Eu vă las, ne vedem la flash interviuri”.

În etapa a doua, FC U Craiova 1948 va juca la Brașov, pe „Tineretului”, cu ACS „SR” Municipal. 

CITEȘTE ȘI: 

BRAȘOV. Boția, gol de 3 puncte pentru ACS „SR” Municipal. Craiova și Turnu Măgurele, victorii la scor


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button