Sport

LIGA 2. FC Brașov/Corona, la start! Când va avea loc tragerea la sorți?! Sistemul competițional… Cine va avea acces la meciuri?!

 

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că luni, 19 iulie, de la ora 16.00, la Casa Fotbalului, va avea loc tragerea la sorți pentru stabilirea programului pentru noul sezon competițional de Liga 2.

De văzut dacă noua echipă FC Brașov va fi validată, în urma dosarului depus, sau gruparea de fotbal seniori Corona nu se va mai desființa și va fi înscrisă în noul sezon din eșalonul secund – vezi: FC BRAȘOV. Informații de culise – pe surse; reacții dure ale fanilor…

Așa cum s-a anunțat pe site-ul FRF, în ediția 2021/2022, care va debuta la 31 iulie, vor lua startul 20 de echipe ce vor juca în următorul sistem competițional:

– Echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular, urmând ca apoi să fie repartizate, pe baza clasamentului, în cea de-a doua fază a competiției, play-off sau play-out.

– primele 6 clasate la finalul sezonului regular își vor disputa locurile de promovare într-un play-off. De această dată, partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formaţie.

– la finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul Ligii 1.

– echipele de pe locurile 7-20 la finalul sezonului regular vor fi repartizate în două serii de play-out, disputând doar un tur de 7 etape, care va asigura încă şase meciuri pentru fiecare echipă.

Conform protocolului de desfășurare al competiției, iată și cum se va face accesul suporterilor pe stadioane:

– accesul spectatorilor în tribune se poate face la o capacitate maximă de 50%, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

– 5% din numărul de spectatori va fi destinat echipei oaspete (în spațiile special amenajate, în conformitate cu ROAF). Aceștia vor fi obligați să respecte toate regulile impuse de prezentul regulament.

Persoanele eligibile pentru a asista la un meci de fotbal sunt: 

– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARSCoV-2.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button