Lewis Hamilton nu a avut adversar în China

Lewis Hamilton (Mercedes) a dominat autoritar Marele Premiu al Chinei, a treia etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care a avut loc în week-end la Shanghai. Britanicul a câștigat toate sesiunile de antrenamente libere, a fost cel mai rapid în calificări și a trecut primul linia de sosire în cursă, ajungând astfel la 35 victorii în carieră, la acest capitol în fața sa fiind doar Schumacher, Prost, Senna și Vettel.
Cursa din China nu a avut istoric și s-a încheiat practic cu trei tururi rămase dintre cele 56 programate, din cauza faptului că monopostul lui Max Verstapen a cedat chiar pe linia de start-sosire, iar organizatorii s-au mișcat extrem de lent și nu au eliberat pista în timp util. Astfel, în ultimele trei tururi s-a mers în spatele mașinii de siguranță. Al doilea a terminat Nico Rosberg (Mercedes), pe ultima treaptă a podiumului urcând Sebastian Vettel (Ferrari). Pe celelalte locuri care au adus puncte s-au clasat, în ordine, Kimi Raikkonen (Ferrari), Felipe Massa, Valtteri Bottas (ambii de la Williams), Romain Grosjean (Lotus), Felipe Nasr (Sauber), Daniel Ricciardo (Red Bull) și Marcus Ericsson (Sauber).
După trei etape, în clasamentul general conduce Lewis Hamilton, cu 68 p, urmat de Sebastian Vettel, 55 p, și Nico Rosberg, 51 p.
Următoarea etapă a sezonului, Marele Premiu al Bahrainului, va avea loc la finalul săptămânii, la Sakhir.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

