Sport

Laszlo Dioszegi – fotbal pe pâine / Ce salarii are la brutăria sa / E în cartea recordurilor

Laszlo Dioszegi – fotbal pe pâine.

Șeful grupării Sepsi Sf. Gheorghe a fost întrebat, în cadrul unui interviu realizat pentru Gazeta Sporturilor, ce ar alege între fotbal și brutărie.

„Foarte interesantă întrebarea. E dificil, sunt două domenii diferite. La brutărie, problema este că nu găsești specialiști. Aproape că nu găsești nici oameni să muncească. Știm foarte bine că Occidentul ia oameni foarte buni din România. Se duc acolo pentru un salariu mult mai mare. Eu sunt foarte mândru că la noi la brutărie, dacă e să ne uităm în euro, salariul mediu e 800 de euro. Spun că în momentul de față e foarte bun. Totuși, nu se compară cu 3.000 de euro, cât primesc brutarii din Germania sau Anglia. Problema e că la noi pâinea este un euro și ceva, iar în Germania și Anglia este 5 euro. Deci au de unde să plătească oamenii cu 3.000 de euro!”, a declarat Laszlo Dioszegi.

Laszlo Dioszegi – fotbal pe pâine

El a relatat și că a inventat un cuptor mare, pentru o pâine uriașă: „Am făcut o pâine de 50 de kilograme, după care, foarte multă lume nu știe, am dus România în Cartea Recordurilor cu o pâine de 97,5 kilograme. E atestată în America, în Harvard World Records, așa se numește, e un fel de Guinness. Cea mai mare rustică cu cartofi e a mea. Am mai avut o pâine de 500 de kilograme, dar nu m-am mai dus să certific produsul”.

Chestionat când ar renunța la fotbal, Laszlo Dioszegi, care îl admiră enorm pe antrenorul și omul Ladislau Bölöni, a afirmat: „Să renunț? Nu știu ce ar trebui să se întâmple… O tragedie! Tragedia ar fi ca eu să nu mai fiu, altfel n-ai cum să renunți la ceva ce adori. Pentru mine, e ca aerul. Au fost 4-5 ani când n-a fost fotbal în Sfântu Gheorghe. Să știți că a fost foarte mare dor de fotbal. Mai mergeam doar la meciuri internaționale. Zburam la Madrid și Barcelona. Am fost și la Bayern. Nici timpul nu-mi permitea, eram cu brutăria”. 

Întregul interviu cu Laszlo Dioszegi – AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
5 luni în urmă

[…] dar speră să ajungă diseară la meciul restanță susținut de echipa sa la Cluj, cu CFR. Dioszegi a precizat că fotbaliștii i-au promis că vor arăta altfel la confruntarea din Gruia, după […]

4 luni în urmă

[…] „Ciobi” s-a despărțit de Sepsi Sf. Gheorghe, șeful Laszlo Dioszegi spunea că antrenorul nu se va duce la Dinamo (ori la altă echipă din Superligă), pentru că are […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare