Laszlo Dioszegi are emoţii / Ce a spus cu privire la Dorinel Munteanu

Laszlo Dioszegi are emoţii. Asta pentru că echipa pe care o conduce, Sepsi Sfântu Gheorghe, ocupă locul 10 în play-out-ul Superligii, după ce a pierdut pe teren propriu cu Hermannstadt, 0-2, și se află la doar 2 puncte distanță de primul loc de baraj pentru retrogradarea în Liga 2.
„Nu putem să tragem concluzii după un singur meci al domnului Munteanu… Noi avem încredere în antrenorul nostru că de la meciul cu Petrolul vom avea o altă atitudine. Vreau să începem să acumulăm puncte, fiindcă suntem într-o perioadă în care am cam pierdut. E timpul să revenim. Dacă vom continua așa, vom avea probleme mari la evitarea retrogradării. Eu cred că s-a schimbat ceva după venirea lui Dorinel Munteanu la echipă, văd asta, dar trebuie să vedem și pe teren, nu doar la antrenamente. Orice antrenor are nevoie de timp”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru sportpesurse.ro.
Laszlo Dioszegi are emoţii
La rândul său, Dorinel Munteanu, noul antrenor al lui Sepsi, a precizat că este responsabil pentru acest rezultat, fiind, însă, convins că va redresa echipa în cel mai scurt timp: „Am încredere în băieți”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

